luni, 26 decembrie 2016

un urs polar, luna şi o lume



Pe spatele unui urs polar cred că e tare cald. Mi-aş băga degetele adânc în blana lui deasă. Doar degetele de la o mână. În cealaltă aş ţine felinarul confecţionat dintr-o bucată de lună, bucata mea preferată. Aş merge peste mări şi munţi şi ţări, ape şi păduri, prin ceaţă, prin soare. Prin lume. Ar fi chiar mai bun decât Trans Siberianul. Am fi doar eu, ursul meu şi lumea. Când aş vedea-o pe toată, m-aş întoarce acasă. Dar nu aş mai fi eu. Şi casă nu ar mai fi una singură, ar fi fiecare loc în care am lăsat o bucată din mine şi în care am primit o bucată în schimb.




















Pe ursul meu polar, cu luna în braţe, prin lume.
Ar fi un fel de rai.

sursa foto salome

sâmbătă, 10 decembrie 2016

când bate vântul



Strânge-mă în brațe când bate vântul, să ne ducă departe pe amândoi. Și dacă ne pierdem de lume, măcar să ne pierdem împreună. Și dacă nu mai știm să ne întoarcem, măcar știm că ne-am rătăcit împreună.
Dar tu mă strângi în brațe și când nu bate vântul.
Și e minunat.


miercuri, 23 noiembrie 2016

când stai cu picioarele într-o baltă și aștepți să ningă..



Privesc afară din spatele jaluzelelor și parcă tot aștept. Nu știu exact ce. Cred că vreau să ningă. În casă e așa cald, că-mi las corpul gol să-și închipuie atingerea rece a fulgilor de zăpadă. Și cum dansează ei înainte să se topească pe pielea mea, și cum întind mâinile după ei, în semn de "veniți mai repede". Probabil când în tine e un foc cauți gheață să îl stingi. Dar unele focuri se sting de la sine, altele pot rămâne mocninde, iar altele pot deveni tot mai intense. Sau poate nu vreau să sting nimic. Poate aștept fulgii ca pe niște răspunsuri la întrebările pe care nici n-ar trebui să mi le pun. Aud clar propria-mi voce spunând "Nu-ți pune întrebările alea! Nu-ți pune întrebările alea! Nu-și au rostul.." Dar întrebările câștigă uneori și așa ajung să hoinăresc într-o baltă de tristețe care putea să nu fie acolo. Și acum stau cu picoarele în balta asta și îmi doresc să vină o ninsoare din aia strașnică și să spele toate întrebările fără rost.



sursa foto: keepingmypride

duminică, 20 noiembrie 2016

midnight thoughts



Cum mi-ar plăcea să ne îmbătăm unul cu altul.
Să-ți mușc buzele tare de tot și să beau sângele din ele.
Să-ți acopăr gâtul cu zgârieturi, apoi să le ling pe rând până se vindecă.

joi, 17 noiembrie 2016

empty cage


The past is just an empty cage. I may have left some feathers there. I may have gain some memories, I may have lost some friends. I may have lost some parts of me but seen some bigger thruths.
The past is just an empty cage cause I'm not there anymore.
And I'm not going back.
Because now I have wings and with wings you can fly.


duminică, 6 noiembrie 2016

leave me with my soul





  And then she said:  
"Just leave me with my cats
 Just leave me with my soul 
 Leave me with my darkness
 So I can have control" 


foto:be different 


joi, 3 noiembrie 2016

de azi



Era 3 p.m. și sala de seminar era plină. Și îmi era cald și sete și foame. Și mă durea capul groaznic de la toate vorbele acide pe care profu' le vărsa asupra noastră. Dar am închis ochii 5 secunde și m-am gândit că ești lângă mine și îmi mângâi părul.

Și m-am simțit mai bine în alea 5 secunde.

duminică, 23 octombrie 2016

când muşcăm unul din altul



"Apleacă-te puţin", i-am zis în încercarea de a-i săruta urechea.
Mi-am pus limba acolo şi am început să ling şi să sărut şi să gem încet, abia perceptbil, pentru că el îmi frământa piciorul drept cu mâna lui frumoasă, iar cealaltă stătea încolăcită în jurul taliei mele.
"Acum ai rujul meu pe tine. Hai să încerc să-l şterg puţin."
"Lasă-l acolo, îmi place", mi-a spus el. "Acum trebuie să-ţi las şi eu nişte urme."

Şi m-a muşcat de gât.
Apoi ne-am sărutat. Și am muşcat unul din altul.


luni, 10 octombrie 2016

când mâncăm trandafiri împreună



Mănânc trandafiri cu ochii închiși, iar tot ce aud sunt șoaptele tale calde încă și buzele tale sărutându-mi prelung gâtul. Încă te simt aici, cu mine. Știu că o să-mi fie dor, știu că într-o zi va rămâne doar dorul, dar momentan mâncăm trandafiri unul din buzele celuilalt și e minunat!



vineri, 30 septembrie 2016

vreau păpădii, nu trandafiri






Aș vrea să-mi aduci păpădii, nu trandafiri. 
Trandafirii înseamnă iubire, dar păpădiile înseamnă dorințe.
Și eu vreau să ne punem dorințe împreună. 
De iubit ne iubim oricum.  

joi, 29 septembrie 2016

mă gândesc că ești genul de bărbat...



Mă gândesc că ești genul de bărbat care m-ar cuprinde în brațe și ar dansa cu mine în bucătărie.
Genul care mi-ar aduce flori într-o lume în care bărbații aduc flori tot mai rar.
Genul care m-ar întreba zilnic dacă am avut o zi bună.
Genul care m-ar iubi.

Dar apoi mă gândesc că nu vreau genul ăsta de bărbat și tot ce am spus înainte de "dar" nu mai contează...
"Absurd! Cum să  nu vrei?!" vor zice unii.
Simplu.
Pentru că pot să dansez singură în bucătărie, să îmi iau singură flori, să evaluez singură cât de bună sau rea a fost ziua și să mă iubesc. Pentru că independența e mai importantă decât iubirea și pentru că nu am nevoie de cineva care să aibă grijă de mine.
Poate că vreau genul de bărbat de care să am eu grijă ca de un pui de pisoi.
Dar întotdeauna mi-am zis că nu am un gen preferat și tot ce am zis înainte de "dar" nu mai contează.


duminică, 25 septembrie 2016

Se dusese pe acoperișul blocului și se privea pe sine.



Da, se dusese pe acoperișul blocului.
Nu, nu se uita la stele.
Nu, nu voia să se arunce.
Nu, nu se gândea la nici un el.
Nu, ăsta nu e un text romantic.

Se dusese pe acoperișul blocului și se privea pe sine.
Pe dinafară și pe dinăuntru.
Se simțea întreagă, se simțea vie.
Trăgea aerul rece în piept și știa că e destul.
Era încrezătoare.
Era frumoasă.
Și știa că nimic nu o va mai doborî.
Era puternică.
Este și va fi!

miercuri, 21 septembrie 2016

când doar unul din noi aude valurile...


E frig, e al naibii de frig.
Tu îmi trimiți poze cu luna plină deasupra mării. Îmi povestești cum bate vântul și cum se aud valurile. Mă faci să vreau să fiu acolo, cu tine, să le ascultăm împreună. Doamne, cum ne-am zgribuli unul în brațele celuilalt, sub luna aia frumoasă înconjuată de nori. Poate chiar ne-am săruta, sigur ne-am săruta. Până atunci, doar inimi virtuale și săruturi imaginare. De ce e așa greu să fii aici, sau să fiu acolo? De ce se întâlnesc oamenii atât de greu? De ce e totul atât de impalbabil, de virtual? Dragostea n-ar trebui să fie simplă?
E așa greșit dacă vreau să privim valurile împreună, zgribuliți unul într-altul?
E grav dacă vreau ceva real? E grav dacă vreau mai mult decât conversații internautice?
Nu, nu e! E normal să vrei să fii iubit, atins, sărutat, îmbrățișat...
Suntem oameni și e cât se poate de normal. E frumos. E și mai frumos când se întâmplă.



 Dacă se întâmplă...



marți, 20 septembrie 2016

îmi pusesem bluza din dantelă albă pentru tine



Îmi pusesem bluza din dantelă albă și te așteptam să vii. Ai sunat să-mi zici că nu mai poți, dar eu m-am întins pe podea și te-am așteptat în continuare, crezând că o să poți mâine.


Îmi pusesem bluza din dantelă albă pentru tine și te așteptam pe podea cu părul răvășit.
Dar nu ai mai sunat, nu ai mai venit.


sursa foto keepingmypride

marți, 13 septembrie 2016

incertitudine cu fundal






Îți ascult muzica și încerc să-mi dau seama pentru cine e fiecare notă.
Nu ghicesc. Rămân în incertitudine.
Dar măcar nu e o incertitudine goală, e umplută de muzica ta.

joi, 8 septembrie 2016

dragoste la borcan



Cum ar fi să stăm amândoi într-un borcan mare și cineva să toarne flori de august și frunze tomnatice peste noi? Sau cum ar fi să stăm amândoi într-un borcan mic și noi să fim și mai mici? Ca Degețica. Sau ca Tinkerbell, poate Tinkerbell sună mai familiar pentru copiii din ziua de azi...Copiii din ziua de azi! Am ajuns să o zic și pe asta, vezi că îmbătrânesc, vezi?!
În fine..ziceam că noi am sta în borcanul ăsta și cineva ar turna flori de august și frunze de niembrie peste noi, ar fi dragoste la borcan, ce să mai! Și tu ai rupe petale și mi le-ai prinde în păr și lângă borcanul nostru ar fi o ceașcă frumoasă și veche pe care cineva ar umple-o cu ceai fierbinte. Îți închipui cum ar fi să încurce borcanul cu ceașca? Să sperăm că nu îi place ceaiul foarte fierbinte...




sursa foto be different 

duminică, 4 septembrie 2016

Dacă ai fuma..



Dacă ai fuma, nu ți-aș aprinde țigara. Dacă ți-ai aprinde-o singur, m-aș îndepărta câțiva metri de tine până ai fuma-o. Dacă apoi ai vrea să mă săruți, te-aș respinge. Pentru că eu n-aș fi genul ăla.
Eu aș fi genul de prietenă care te-ar determina să fii un om mai bun.
Dacă ai fuma, ar fi alegerea ta. Aș respecta-o, dar nu aș susține-o.


sâmbătă, 3 septembrie 2016

duminică, 28 august 2016

de ce ești de negăsit?



De ce nu putem să citim împreună la lumina iubirii din noi? Sau să stăm îmbrățișați ascultând motanul nostru cum toarce? De ce nu putem să avem un motan al nostru, doar al nostru? Sau ibricul nostru de cafea? Sau cana noastră de ceai? O cană frumoasă, pe care o împărțim pentru că așa e mai frumos, să bem din aceeași cană, pe rând sau amândoi odată...
Așa e frumos...să împarți.
Noi de ce nu împărțim?
Aaa, da. Pentru că ești de negăsit.
Sau poate pentru că trebuie să te iubești pe tine însuți înainte să iubești pe altcineva...


sursa foto salome

joi, 25 august 2016

pulpe goale în iarbă cu maci



Mă așezasem în iarba moale și proaspătă cu fusta ușor șifonată. Te așteptam să vii să-mi dezgolești pulpele albe, să-mi  săruți cele 3 alunițe apoi să mă săruți mai mult, mai apăsat. În toate locurile posibile de pe picioarele mele și între ele, mai ales acolo. Dar tu mi-ai adus un buchet de maci timizi și după ce le-am smuls petalele cu dinții m-ai sărutat îndelung pe gură. Apoi mi-ai frământat pulpele cu degetele tale subțiri, dar nu ai mai găsit alunițile. Ți-am încolăcit gâtul cu picioarele iar tu mi-ai dat fiori mai îndrăzneți ca roșul macului. Mă lingeai cum își linge lupul prada înainte s-o devoreze. Și Doamne, cât îmi plăcea!  Ar fi putut să dureze un veac și tot aș mai fi vrut unul.




sursa foto wuian

duminică, 21 august 2016

într-o zi



Într-o zi nu voi mai găsi ceașca de cafea lângă tastatura incompletă a laptopului.
Într-o zi voi găsi o vază plină cu trandafiri lângă mașina de scris pe care mereu mi-am dorit-o.
O vază cu trandafiri și un bilet de la tine în care îmi spui că vii mai devreme acasă.
Pentru că într-o zi tu vei fi cafeaua mea, iar eu voi fi pisica ta sălbatică.
Pentru că într-o zi ne  vom întâlni și vom ști amândoi că ne plac trandafirii și pisicile obraznice.






sursă foto salome

sâmbătă, 20 august 2016

doi ochi verzi și o fustă roșie


Purta o fustă roșie ca macii din lanurile de grâu. Vântul îi ciufulea părul ondulat iar ea îl aranja cu degetele subțiri, bronzate, degete frumoase cu unghii ca de sidef. Ochii verzi căutau privirea lui. Și au găsit-o din prima secundă pentru că el nu-și mai lua ochii de la ea. Era într-adevăr frumoasă. Și cam așa se întâmplă...femeile frumoase au mai mult noroc...
În momentul ăla aș fi dat orice să se uite cineva la mine așa cum se uita el la ea, ca la un soare.
Dar momentul ăla s-a dus. Și tot ce aș vrea acum ar fi cineva care să se uite la mine, să vadă că sunt doar o mică și neșlefuită bucată de lună și să mă iubească pentru bucata asta de lună care sunt.


joi, 18 august 2016

margarete desculțe



ea alerga desculță prin iarba plină de margarete
eu alergam după ea strigându-i că o iubesc
ea alerga mai departe
și a trebuit să mă opresc



miercuri, 17 august 2016

doar să stau pe nisipul rece și să dorm



Lasă-mă să dorm pe nisipul umezit de valurile mării. Poate vine un val mai mare și mă ia și pe mine cu el, sub marea sărată, sub fusta ei spumoasă și rece. Căci a plouat și fusta mării e mai udă ca de obicei. Și mai rece. Ca inima ta când uiți de mine, când aștepți ca tot eu să-mi amintesc, să te strig, să te chem. Eu nu uit, poate asta e diferența. Dar nu vreau să știi pentru că tu nu ești la fel. Eu nu sunt pentru tine ce ești tu pentru mine. E trist. Și e târziu. Uneori aș vrea să merg la somn știind că cineva mă iubește în felul în care numai acel cineva mă poate iubi. Până atunci e însă cale lungă câte fire de nisip sunt pe plajă. 
Hai pleacă! Vezi și tu că sunt sălbatică precum un lup singuratic în pădurea mea imaginară. Sunt greu de îmblânzit și chiar dacă pot să iubesc cu toată ființa mea, sunt prea greu de iubit. Ce mai stai deci? Pleacă! De fapt ai fost vreodată aici? Nu. Mi-am imaginat eu, atât. Unoeri îmi imaginez lucruri frumoase care nu se vor întâmpla niciodată. De multe ori, de fapt. De multe ori mă pierd în conversații imaginare și reverii. Ca acum, când ar trebui doar să stau pe nisipul rece și să dorm. 


duminică, 14 august 2016

pune totul în rulotă și hai!



Hai să împachetăm tot. Pături, ibricul de cafea, câteva bluze groase (neapărat ploverul tău verde-praz în care ești al naibii de sexy), conserve în sos tomat, batoanele mele de ciocolată(cu mentă, neapărat mentă), câteva cărți pentru mine și chitara și câteva pene pentru tine (o daa, o să tocești multe pene). Aaa și o pungă mare cu nalbe pe care să le frigem mai târziu la un foc micuț și stângaci făcut de noi. Micuț și stângaci, dar să vezi ce bun o să fie când o să te oblig să îmbraci ploverul verde-praz care e cam subțirel ce-i drept. Micuț și stângaci, dar vom fi doar noi și focul ăsta, într-un loc în care doar eu să mă pot bucura de felul în care cânți tu la chitară și să ne cuibărim unul într-altul când și cât vrem. O să oprim timpul, iubitule. O să împachetăm totul în rulotă și fugim în lume. Fără ceas. Fără telefon. Doar noi. Cu tine nu vreau să existe timp. Cu tine o să-l opresc. Și poate...poate ne întoarcem înapoi când ni se termină nalbele...ne întoarcem ca și cum n-am fi plecat niciodată. Sau și mai bine: le spunem că ne-au răpit extratereștrii. Da, așa facem!


sâmbătă, 13 august 2016

cafea


Vreau să-ți fac cafea la un foc mare, din lemne de stejar. Să-ți fac cafea în mijlocul pădurii, într-un ibric micuț din inox. Să ne uităm amândoi înfrigurați cum fierbe, apoi s-o bem la semiîntunericul orei 9 din august. Un august care nu mai vine, un august care se lasă așteptat.
Vreau doar să-ți fac cafea și tu să mă ții în brațe. Dar cer întotdeauna prea mult. 


miercuri, 10 august 2016

țâșnesc din mine maci roșii ca sângele proaspăt



Din mine tâșneau maci roșii ca sângele proaspăt. Cu tulpini fragile ca venele mele verzui pe sub pielea ușor bronzată. Voiam să te strig, să-ți zic că prin mine cresc maci și că te las să te droghezi cu ei. Dar ai plecat înainte să apuc să-ți zic vreun cuvânt. Ai plecat fără să privești înapoi, fără să-mi spui dacă vom fi vreodată ceva. Dar e mai bine așa. Macii mei nu sunt pentru străini ca tine. Macii mei tâșnesc prin brațe și prin piept și se coc, așteptându-l pe cel care o să mă iubească.


marți, 9 august 2016

copii sălbatici



Vreau să-mi înfig unghiile adânc în pielea ta, cât mai adânc. Să simt sângele pulsând, pe cale să țâșnească prin piele sub unghiile mele. Si pe tine să te aud gemând de durere. Iar eu, iubitule, eu aș geme de plăcere sub greutatea corpului tău cald, apoi deasupra lui și în toate colțurile camerei tale. Până când am rămâne fără aer și fără căldură în corp și am fi forțați să ne oprim. Apoi am zace pe covor ca două sloiuri neînsuflețite de gheață, până ne-am topi unul într-altul și am începe din nou să ne iubim ca doi copii sălbatici, ca doi pui de panteră.



duminică, 29 mai 2016

privesc o fată goală, cu unghiile-nfipte în sine și fața ascunsă



Se încovriga acolo, lângă malul apei, goală, cu genunchii la piept și fața ascunsă. Încerca să-și cuprindă spatele cu mâinile, să-l cuprindă de tot și să-l zgârie până s-ar goli de sânge și de carne și n-ar mai rămâne decât coastele. Înfigea unghiile cât putea, cât să nu mai știe dacă o dor unghiile sau doare carnea în care se înfig. Nu mai știa de unde curge sângele, de sub unghiile rupte sau de sub carnea desprinsă. Dar ce mai conta? Nu avea nevoie nici de carne. nici de unghii. De nimic. Voia doar să nu mai simtă.
Eu o priveam de partea cealaltă a apei, dar ea își ascundea fața în scobitura formată de sânii striviți de genunchi. Știam că nu o să mă vadă, că nu vrea să mă vadă, că nu o să-și ridice fața să se uite în apă. Apa i-ar fi spălat sângele de pe spate, sângele de pe mâini. Dar știu că nu s-ar fi mulțumit cu asta. Și alege mai bine să lase sângele să se usuce, decât să-l spele.




Încă o privesc. Ea continuă să scormonească prin sine, cu degetele însetate. Știu că odată ce începe e greu să se oprească. Aș vrea să nu mai înceapă deloc, nicicând, niciodată. Dar ce pot să fac? Să sper la ziua în care se va cicatriza și cauteriza. Ea. Toată. Irepetabil.

duminică, 22 mai 2016

pe o cale ferată suspendată



Stătea cu picioarele atârnânde, pe marginea unei căi ferate suspendate. Nu se uita in jos, pentru că îi era frică de înălțime. Se uita în depărtare, trecând cu privirea peste brazi, ajungând până la crestele munților și apoi dând o tură pe vârfuri de nori și pe ciocuri de vulturi solitari. Atâta viață și totodată atâta pustietate...În afară și în sine. Trăia prin ochii vulturilor cu ciocuri ascuțite, prin verdele brazilor și prin zăpadă rece de pe crestele munților, dar pentru cât timp?
A deschis ochii. Pe marginea scaunului, cu ochii într-un ecran. Mai multă pustietate decât viață.
Noroc că imaginația e ca un macaz care-ți permite să treci de la vid la viață.


joi, 19 mai 2016

niciun titlu. doar tristețe și realism aici



Văd doar o pagină albă. Nu știu cu ce să o umplu pentru că nu te cunosc. Nu știu cine ai fost sau cine vei fi. Simt că nu mai știu nici cine ești. Simt că tot ce știu cu certitudine e ce sunt eu pentru tine. Și mă înspăimânt, pentru că să nu fii prima opțiune a persoanei care e prima ta opțiune nu e un sentiment prea plăcut. Să știi că ești doar un pic mai ok decât restul, doar un pic mai suportabil, doar un pic mai puțin plictisitor nu e plăcut. Aș zice chiar că doare. Știu că nu vrei să doară. Poate doar eu fac să doară și tu chiar nu ai nicio vină.  
E vina mea că-mi pasă prea mult, nu vina ta că-ți pasă prea puțin.



sursa foto keepingmypride




sâmbătă, 14 mai 2016

tu ce floare ești când cade ploaia?


A venit ploaia și a ciufulit păpădiile din grădină. Lalelele s-au strâns și ele sub pielea galbenă. Liliacul care îmi inunda nările, se lasă acum adulmecat. E zgribulit și el ca toate celelalte. Doar floarea de Nu-mă-uita a  rămas neschimbată, firavă în albastrul ei văratic, blând. Firavă, dar oare cât de firavă...
La câte ploi va rezista?
La câte depărtări?
La câte gânduri?

Ploile sunt ploi. Fie reci, fie calde, toate curg din nori. Norii diferă, dar toți acoperă cerul. Când sub bucata mea de cer plouă, poate sub bucata ta de cer cad raze de soare. Raze prea puternice ca să mai vezi albastrul florii de Nu-mă-uita cum caută un loc la tine pe retină.
Tu ce floare ești când cade ploaia?
Știu deja ce nu ești. Nu ești ce sunt eu. Și îmi pare rău.
Pentru mine.
Tu probabil ești liliac.





marți, 10 mai 2016

când omu-ți devine drog



Când omu-ți devine drog e timpul să pleci.
Nu aștepta să devii dependent. Dependența de oameni e greu de tratat. Și o să suferi- 
de fiecare dată când te va ignora, când va prefera pe altcineva în locul tău, când vei realiza că nu ești prima opțiune a persoanei care e prima ta opoțiune!
Fugi, copile! Când realizezi că te-ai atașat, fugi! Distanțează-te! 
Te-ai descurcat până să apară persoana asta în viața ta, îți amintești? 
Da, știu că îți face zilele mai bune, știu că te face să mai uiți de nefericire, dar într-o zi te va distruge.
Și în ziua aia vreau să-ți amintești că ai mai trecut prin asta. Nu va fi la fel, nu cred că doi oameni te pot distruge în același mod și în aceeași măsură, dar ai mai trecut prin asta. Și ce ai făcut? Ți-ai lipit bucățile crăpate cum ai știut mai bine și ai mers înainte. 
Important e să știi că oamenii sunt temporari. 
Important e să nu te aștepți să rămână.
Important e să știi că poți trăi fără ei. Poți trăi după ce pleacă.
Mereu ai făcut-o. Mereu o vei face. 


sâmbătă, 7 mai 2016

când treci prin iad cu trandafiri în mâini



Mai pune niște vin pe trandafirii ăia negri, mai pune o rană pe suflet. Puțină durere nu a ucis pe nimeni, dar adaugă puțină tăcere și posibil să te mai apropii cinci centimetri de moarte. Adaugă incertitudini, adaugă frică, singurătate, gânduri. Ești aproape acolo. Dar tot ai trandafirii în mâini. Amintește-ți că nu sunt oricum. Sunt scoși din tine. Miroase-i! Îmbată-te cu ei! Îmbată-te cu tine! Nu ai nevoie de altcineva pentru asta. Îți ajungi! Se zice că dacă mergi prin iad nu e bine să te oprești. Dacă mergi prin iad cu trandafirii tăi negri în mâini, cu atât mai mult trebuie să continui să mergi. Sunt locuri mai bune pentru ei. Locuri mai bune pentru tine. 


miercuri, 4 mai 2016

waiting and craving



I think I'm craving for arms that will never hold me, for lips that would never touch mine, for eyes that will never see me as I really am. For eyes that will never see me at all. I'm just staying here, drown in my comfortable loneliness, waiting for someone that will never come, for something that will never be. I'm staying here, with all the love I'm capable of giving locked deep inside me. But I feel that I'm waiting for love I will never receive. 



sursa foto: keeping my pride

marți, 26 aprilie 2016

răni fără pansamente. galaxii purtând numele tău



Îți sorb galaxiile din ochi și nu mă mai satur.
Mă gândesc că te-aș putea iubi neîncetat mai multe primăveri consecutive. Până în primăvara când nu ar mai înflori ghiocei și nu ar mai răsări luna. Dar ghioceii vor înceta să înflorească doar când vom înceta noi să ne iubim. Cerc vicios? Mai degrabă cine cedează primii. Nu cedăm, nu? Ești cu mine?
Nu te văd nicăieri, dar vino mai repede!
Dinții mei vor să muște din tine. Și în noaptea asta rece sunt mai ascuțiți ca oricând. Știi ce greu e să îți tai limba în proprii dinți când nu ai din cine să muști? Doare ca o rană sângerândă. Te uiți peste tot și nu găsești niciun pansament.



vineri, 15 aprilie 2016

ce ți-aș face?




Ți-aș tatua în palma stângă toate constelațiile pe care le știu.
Apoi te-aș iubi până s-ar șterge.




sâmbătă, 9 aprilie 2016

când iubirea se dezlănțuie la 2 metri de tine



Uneori realizezi ca îți lipsește iubirea doar atunci când o vezi dezlănțuindu-se la 2 metri de tine. Simți ividie, supărare. Pentru că inima ta nu se sparge în focuri de artificii ca inimile lor. Dacă ar fi bătut pentru altcineva în afara de tine, ai fi zâmbit văzându-i pe ei cum se iubesc. Dar pe tine te întristează atâta dragoste în jur.
Și e ok.
E uman.
Ești bine.




sâmbătă, 2 aprilie 2016

când umbrele noastre dansează



Când umbrele noastre dansează, simt stele umplându-mi plămânii, căci nu mai respir aer. Te respir pe tine, iar tu ești făcut din toate constelațiile mele preferate. Când umbrele noastre dansează, simt cerul strângându-mă strâns în răcoarea nopții sale, dar de fapt sunt brațele tale mirosind a nopți de mai. Când umbrele noastre dansează, simt o mie de licurici năstrușnici jucându-se prin părul meu, dar de fapt sunt degetele tale nestatornice. Și le sărut pe fiecare în parte și pe tine de o mie și una de ori.






P.S. în tabel la cartim găsiți multe scrieri interesante


marți, 29 martie 2016

semne


Pleci. Închizi ușa. Nu te uiți niciodată în spate.
Rămân singură, cu gândurile mele. Cu toți monștrii din mine pe care nu pot să-i înec. În nimic. Monștii ăștia au învățat să înoate chiar și în otravă. Pentru un moment sunt distrasă de ușă, verific dacă e încuiată. Dar apoi mă întorc la ei. Mă așez pe canapea. Vorbim. Vorbim prea mult. Iar eu nu apuc să zic mare lucru pentru că ei nu s-ar mai opri niciodată. Uneori se opresc când plâng. Cred că nu le place să se ude. 
Vai, dar iartă-mă! Am uitat că nu-ți pasă. Ar fi trebuit să mă opresc mai devreme. Oare de ce am început să vorbesc despre mine și micile mele distracții?...Ce egoistă sunt. Chiar vorbesc prea mult. Știu, vrei să tac. Am înțeles. Dar semne ascuțite de întrebare se tot înfig în mine, rând pe rând, tot mai adânc...
Ce sunt eu pentru tine?
Tu când mă mai auzi? Când mă mai vezi?
Dacă aș dispărea mâine, după cât timp ai observa?
Ți-ai da seama când mi-ar pronunța cineva numele? Sau nici atunci?


duminică, 27 martie 2016

porțelanul tău


Porțelan alb, porțelan în straturi. 
În mijlocul porțelanului răsare uneori, ca pictat cu suc de mure, un zâmbet frumos, subțire. Uneori ștrengar, alteori ușor timid, alteori real. Dar eu văd dincolo de el. Dncolo de zâmbet, dincolo de porțelan. Dincolo de mister ești tu. Iar eu ți-aș putea iubi fiecare defect și fiecare cicatrice dacă m-ai lăsa.



mai multe scrieri despre misterul unui zâmbet găsiți aici

miercuri, 23 martie 2016

ușa căptușită cu fluturi morți



Era o ușă căptușită cu fluturi morți, iar eu nu puteam să o deschid. Am așteptat să se deschidă singură, dar când fluturii au început să-și miște aripile uscate, am știut că trebuia să evadez. Am început să bat în ușă cu pumnii. Mi-am băgat unghiile în lemnul ros de timp, dar unghiile mi s-au rupt. Am vrut să sap pe sub ea, dar era doar ciment. Mi-am folosit picioarele, mi-am folosit tot corpul. Nimic. 
Ai crede că niște fluturi morți nu sunt așa periculoși, nu? 
Poate unul singur e inofensiv, dar când se adună toți și încep să te tragă în trecut, atunci știi că e grav. Știi că nu trebuie să îi lași. Știi că dacă nu scapi în momentul ăla, dacă nu spargi ușa, e posibil să rămâi acolo o vreme. Și mai știi că o vreme înseamnă multă vreme cu fluturii ăștia. Trebuie doar să-ți amintești că sunt morți. Da, poate mai dau uneori din aripi. Nu-i lăsa! Ești mai mult acum. Ești o pasăre.
Mi-am întins aripile și am zburat peste ei. Acoperișul avea multe găuri. Nu știu dacă am ales-o pe cea potrivită, dar am ieșit din camera cu fluturi morți. Asta e tot ce contează uneori.  



vineri, 18 martie 2016

this empty road under the stars




Un drum pustiu sub un cer plin de stele. Nu e nicio lună, dar stelele au acaparat tot cerul, mai ceva ca un stol de licurici zăpăciți. Pe ici pe colo mai vezi și câte o pată neagră de cer. Aproape neagră. Drumul e pustiu și șerpuiește când printre stânci, când prin deșert, doar deșert fad. De ce trebuie să fie doar una din două, mă întreb. De ce nu putea fi o pădure frumoasă în care elfii se iubesc sub frunze mari de stejar și vrajitoarele ies la adunat lacrimi de unicorn? De ce trebuie să fie doar extremele? Ascuțit și tăios versus fad și plat. Uneori e bine la mijloc, e bine în miez, unde totul e moderat. Și e mai bine cu luna de mână. Dar în seara asta lipsește și în schimb m-am ales cu o hoardă de stele. Încep să cred că luna le-a trimis intenționat pentru a umple cerul. Probabil ea și soarele s-au retras prin vreun colț ascuns și fac dragoste ca și cum nici unul din ei nu ar mai răsări vreodată. Ce soare norocos! Ce lună frumoasă și rea!... M-a lăsat singură sub plasa de stele și mi-e teamă că ele se vor desprinde din adâncul cerului și se vor năpusti asupra mea. Mi-e frică. Vreau să țip, dar e prea pustiu drumul ăsta și ecoul ar ajunge prea departe. E prea pustiu drumul ăsta și nimeni nu mă ține de mână. Încotro? Sper că într-un vis. Sau spre un vis. Nu, nu știu când ajung. Nu, nu știu dacă o să am vreodată o mână în mâna mea. Toate mâinile îți dau drumul mai devreme sau mai târziu. Toate.



duminică, 13 martie 2016

Parfumul tău...



Mirosul fricii pentru mine e parfumul tău...
Pentru că mi-e frică să nu te pierd. 
Ai venit pe neașteptate și chiar nu vreau să pleci la fel! Nu vreau să pleci deloc! 
Fiecare zi e mai bună prin simplul fapt că vorbesc cu tine. Cu tine râd, dar aș putea oricând să și plâng. Și dacă ai face tu asta, te-aș lăsa să verși câte râuri de lacrimi ai vrea în brațele mele, dacă aș ști că te vei simți mai bine după. Aș putea să te ascult ore și nu m-aș plictisi  niciodată să vorbesc cu tine. Ești genul de om cu care pot să râd până îmi crapă fluturii din stomac, dar aș putea totodată să-ți spun lucruri pe care nu le-aș spune altcuiva. Nu, nu știu de ce. Pur și simplu am încredere în tine. Cu tine rezonez. Cu tine sunt eu însămi. Înconjurată de zeci de oameni  mă simt singură. Doar cu tine și singurătatea se evaporă. Pentru că ești mai mult decât destul.
Tu chiar ai un parfum special, de om frumos. Și dacă regret ceva în ceea ce te privește, e faptul că nu te-am întâlnit mai devreme.




duminică, 6 martie 2016

nu o să te mint (când o să-ți spun că te iubesc)



Nu o să te mint. Nu  ți-aș da toți trandafirii din lume, nici dacă aș putea.
Ți-aș da unul singur. Dar aș fi în stare să-l pictez cu sângele meu dacă asta l-ar face cel mai frumos trandafir din lume, dacă aș ști că așa te-ai convinge de iubirea mea pentru tine.


miercuri, 2 martie 2016

mușchi moale și aer din destul



Merg desculță. 
Picioarele mi se afundă în mușchiul moale, iar gândurile mă înțeapă tot mai tare, tot mai adânc. 
Unde merg? Către ce? Către cine? 
Aerul rece mi se zbate în plămâni. Nu mă lasă să respir. De fapt mă lasă să respir chiar prea mult! Straniu, nou. Prea mult aer. Când în 90% din cazuri simți că te sufoci, prea mult aer îți face rău. Te zgârie. Pentru că ești obișnuit cu puținul ăla pe care-l respiri sacadat în globul tău invizibil de sticlă. Nimeni nu îl sparge. Nimeni nu încearcă. Poate e doar în mintea ta, dar tot în glob ești. Îi ții pe toți la 5 metri distanță. Nu vrei să îi lași înăuntru, îți e teamă, știu. Știu cum e. Te gândești că nu are rost, că mai devreme sau mai tărziu toți pleacă. Și fiecare pleacă mai departe cu o bucată din tine. Tu ce mai rămâi? Ce mai ești? 
Preferi să mergi desculță prin pădurea ta imaginară căptușită cu mușchi moale, aer din destul și niciun om. Cred că doar mușchiul și aerul diferă de fapt. Până la urmă pe stradă ce vezi? Prea multă lume, oameni puțini. Eu chiar vreau să cred că sunt mulți. Chiar vreau! Poate mi-am pierdut încrederea, curajul. Poate m-am obișnuit prea mult cu globul meu uscat de sticlă. Dar oameni puțini înseamnă liniște multă. Pot oricând să mă plimb prin pădurea mea imaginară cu mușchi moale și aer din destul. Deja m-am obișnuit să mă plimb singură.



duminică, 28 februarie 2016

când sirena iubește sfârșesc oameni în stânci



O sirenă își închide ochii stând pe pe o bucată de lemn. Genele ei lungi se îndoaie ca pânzele unui vapor când vântul sărat de mare le alintă. Iar ea habar n-are ce gene frumoase are. Nu știe că stelele de mare din părul ei roșu sunt mai frumoase decât toate agrafele fetelor de pe pământ. Sau că ele ar da orice să vrăjească marinarii cum o face vocea sirenei în noapte. Sau în zi sau oricând.
Dar sirena nu știe ce face. Căci ea închide ochii, visează și cântă. Nu știe câte corăbii se sparg de stânci în căutarea vocii ei, nu știe câți marinari se aruncă peste bord fermecați de atâta iubire venită de niciunde. Pentru că dragostea din vocea sirenei te izbește. Și nu e dragostea ta. E dragostea ei pentru mare, pentru apa sărată, pentru brățările din alge, pentru luna cu care vorbește în fiecare zi, pentru stelele ce-i picură lumină pe față, pentru licuricii ce îi mângâie solzii cozii când ea se retrage pe vreo stâncă la mal. E dragostea ei cea care-i face vocea să fie cum este. Și e dragostea care le lipsește marinarilor cea care îi poartă spre mal. Pentru că marinarii sunt oameni, iar oamenii nu știu să iubească decât condiționat sau superficial. Nu ca o sirenă. Ea iubește tot ce o înconjoară și varsă iubirea în glas, în artă și împarte. Dar nu știe că nu are cu cine. Nu știe că oamenii prea lacomi se reped către mal cu viteză și sfârșesc în stâncile ascuțite. Nu știe că bucata de lemn pe care stă e dintr-o barcă sfâșiată de glasul ei. 
Ea știe doar să iubească. Și iubirea îi ajunge. Pentru că iubirea ei e reală. 
Și ea e o lecție.


luni, 22 februarie 2016

scrisoare către Lună


Lună dragă,

Nici nu-mi amintesc de când nu ți-am mai scris. Poate nici măcar nu ți-am scris vreodată.
Simt că a trecut o veșnicie de când am început să îmi înmoi degetele în seva ta și să le plimb apoi pe tastatură în ritmurile sufletului meu. Simt că s-au întâmplat atâtea în timpul ăsta. Am tot căzut, m-am tot ridicat. Și acum iată-mă! Sunt aici și îți scriu. Și mă gândesc la ce a fost, la ce este și la ce va fi. Cu teamă, dar și cu speranță. Și îți scriu toate astea pentru că uneori mă apucă așa o sete de seva ta bună, nocturnă! Îmi simt degetele uscate, arzânde, nestatornice și știu că ele vor de fapt să simtă miezul tău, să le înconjori, să le îmbrățisezi. 
Îmbrățișează-mă tu, Lună! Căci oamenii sunt trecători. Dar tu ești pentru totdeauna. 
Mi-era dor de tine, dragă Lună! Mi-era dor.



















Când ții luna în brațe și te scalzi în razele ei, totul devine magic. Iar tu devii magie.

joi, 18 februarie 2016

dialog




- Nu te mai minţi! mi-a spus
- Adică?
- Faci asta tot timpul.
- Ce ştii tu?..
- Ştiu..ştiu că îţi spui că nu ai nevoie de prieteni, că nu ai nevoie de iubire, că nu există prieteni adevăraţi sau suflete pereche...dar recunoaşte, de fapt speri că există. Speri că într-o zi vei găsi pe cineva care nu te va abandona, pentru că vrei să fii fericită. Cu toţii vrem.
- Nu ştii nimic! Nu există fericire!..
- Din nou te minţi...


duminică, 17 ianuarie 2016

Stele care pier



Da, sunt stele care pier, fie că vrem noi sau nu.
Sunt stele care pier și ajung în lumi mai bune și stele care cad pur și simplu în pustiu, într-un etern vid, fad, incolor, inodor, insipid. Alteori sunt stele din doi ochi mari cele ce se sting. Sunt sclipirile de altădată înlocuite de un văl cețos, de praf. Nu praf stelar, doar praf, ca cel de pe trotuare în zilele de vară.
Mereu pier stele, în fiecare minut, în fiecare secundă. Unele dispar din priviri, altele din suflet, altele de pe cer, altele din noi- din fiecare celulă a noastră ce era cândva stelară, cosmică, acidă! Acum ce e? Ce mai e? Ce mai sunt? Ce-a mai rămas? Cine am rămas? 
Dă-mi stelele înapoi, noapte noroasă! 
Căci luna fărăp stele e singură și tristă...
Luna fără stele nu-mi poate face nici sufletul să vibreze, nici tastatura să creeze...   




mai multe articole pe această temă găsiți aici


miercuri, 13 ianuarie 2016

and maybe my wings are ready...



Acel moment când reușești să fii tu în fața oamenilor,
când în sfârșit vorbești,
când în sfârșit îi lași să vadă că poți fi amuzantă,
că poți fi curajoasă,
că ești de treabă, chiar dacă ești introvert,
că ești amabilă și că știi să ajuți, să explici,
că ești tu și nu vrei să fii altcineva.
Acel moment când începi în sfârșit să te simți bine cu tine,
acel moment e de neprețuit,
e sfârșitul coconului și începutul aripilor.


duminică, 10 ianuarie 2016

gânduri vulpice


Nu ninge afară, ninge peste mine. Ninge în mine.
Mă simt ca o vulpe mică și roșiatică, zvârcolindu-se sub ropotul propriilor gânduri.
Nu mai știu ce vreau sau unde vreau să mă duc.
Unde vreau să ajung.
Ce fac eu de fapt?...
Sunt doar o vulpe mică zgribulită în scorbura ei din nucul bătrân numit "Domnul Castor".
Uneori simt cum vreau să dispar, să mă evapor.
Dar curând îmi dau seama că tot ce vreau e de fapt să fiu găsită...




marți, 5 ianuarie 2016

plete de unicorn



Cum o fi să dansezi în plete de unicorn?
Adică să stai pur și simplu pe spatele unui unicorn gigant și să te strecori în coama lui, unde să dansezi ca înțepată de arici!
Oare unicornii se gâdilă?
Oare ar râde, sau măcar ar chicoti?
Oare apoi m-ar mai lăsa să cobor pe botul lui catifelat și să-l pup pe pleoapele semi închise?
Cât aș vrea să stau o noapte pe spatele unui unicorn gigant!
Cât îmi plac stropii ăștia de magie! fie ei și imaginari...