Dependenţă nocturnă căptuşită cu licurici

Sunt dependentă şi nu există remediu pentru dependenţa-mi absurdă, căci sunt dependentă de izul diafan al nopţii ce-mi picură armonie rece în sufletul plin de  prea multul zbucium al zilei. De aceea ziua mea se descarcă în noapte ca o fluturare lină de zbor cusut în lepidoptere cenuşii cu aripi mari şi mătăsoase. Iar eu păşesc în noapte ca şi cum aş păşi în scorbura ghimpată în care zace taciturn un dragon bătrân şi irascibil, dar cu răsuflarea caldă încă şi însufleţit de amintirile luptelor vitejeşti cu toţi cavalerii ce au încercat să-i răpească frumoasa nimfetă, prinţesă peste teritoriul vast al inimii lui bătrâne. Până când un cavaler a reuşit s-o răpească, şi sensibilul dragon plânge de atunci continuu, iar lacrima eternă din ochiul său drept încă nu a secat, aşteptând o batistă să  o absoarbă în textura sa cu aspect fad şi fundal monocromatic.

De aceea eu păşesc uşor şi precaut în noapte, alături de un serafim imaginar şi blând, care-mi acompaniază paşii cu vocea-i dulce ca o cântare ce expiră cuvinte înaripate şi uşoare ce formează un cerc din praf de stele deasupra capetelor noastre cu ochi umezi în dependenţa lor nocturnă, ochi frumoşi, avizi de magie selenară.

Eu mă scald în izul nopţii pentru a găsi bătrânul dragon şi a-i şterge lacrima din ochiul drept cu batista, dar cum nu l-am găsit în grădiniţa mea cu flori, am decis să trec marea pe-un vapor uşor, din zahăr ars şi pânze de dantelă şi am să pornesc la miezul nopţii când valurile doar se unduiesc uşor sub vântul rece, fiindcă vreau să privesc în urmă la al vaporului şerpuitor siaj şi nu-l pot observa decât pe o mare cuminte, aproape adormită în cuminţenia sa nocturnă.
Da, blând dragon cu ochi scânteietori de dorul prinţesei tale răpite, voi veni la tine cu primele fâşii ale răsăritului proiectate pe seninul cerului de mâine, când ziua şi noaptea se vor întâlni într-o alipire ce îngemănează lumina şi întunericul cristalizând prin îmbrăţişarea lor translucidul fin al zilelor primăvăratice.

Dar eu, dragon frumos în bătrâneţea ta, eu prefer noaptea opacă de care sunt dependentă fără speranţă de lecuire, fiindcă în noapte eu plutesc alături de blândul meu serafim imaginar şi cântăm împreună prin grădina mea cu flori, căutându-ţi scorbura ghimpată pe sub petale de trandafiri şi constelaţii înălţătoare ascunse sub nori nocturni căptuşiţi cu licurici.

Alte creaţii frumoase găsiţi aici :)