duminică, 1 octombrie 2017

clipocit lin de mâini în apă caldă



Stătea în cada cu apă călduță și simțea aburul atingându-i pielea din toate părțile. Oglinda era aburită. Era o liniște perfectă și umedă, pe fundalul căreia se auzea doar clipocitul lin al mâinilor ei jucându-se cu apa. Știa că nu va fi mereu așa, doar un clipocit lin. Știa că vor veni ploi, poate și furtuni. În suflet, în gând, în viață.
Dar era pregătită să ia totul pas cu pas și să se arunce în brațele noilor provocări.

joi, 28 septembrie 2017

copilul lunii


I se părea că poate să o îmblânzească. Poate chiar credea că a îmblânzit-o. Dar cum să îmblânzeşti un copil al lunii? Ea era la fel ca luna. Uneori timidă, abia vizibilă, ca o lună nouă, subţire şi gingaşă. Alteori strălucitoare, arătându-şi toată lumina deodată ca o lună plină, frumoasă. Dar mereu sălbatică. Un copil sălbatic. Cum îşi închipuie nesăbuitul ăsta şi alţii că o să o îmblânzească atâta vreme cât ea nu vrea să fie îmblânzită? Nu văd că unui copil sălbatic îi ajunge luna şi poate o pisică?
Nu. Pentru că ea e mereu prea drăguţă. Îşi ascunde luna plină sub veşmânt de lună nouă.Şi asta o face să pară gingaşă. Dar ei nu ştiu că cei gingaşi sunt de multe ori cei sălbatici.

joi, 3 august 2017

flori și oameni



Îmi place să cred că oamenii poartă flori în suflet. Desigur, fiecare alte flori. Unii au margarete, alții ghiocei, lilieci sau trandafiri. Pe trandafirii unora au rămas doar spinii, căci petalele s-au ofilit de mult, în timp ce trandafirii altora de abia acum înfloresc. Un lucru e cert, nimeni nu e complet gol. Fiecare are măcar o floare. Mie așa îmi place să cred. Mă întreb ce flori cresc în mine. Orice ar fi, cred că sunt semideschise.