Stele care pier

Da, sunt stele care pier, fie că vrem noi sau nu.

Sunt stele care pier și ajung în lumi mai bune și stele care cad pur și simplu în pustiu, într-un etern vid, fad, incolor, inodor, insipid. Alteori sunt stele din doi ochi mari cele ce se sting. Sunt sclipirile de altădată înlocuite de un văl cețos, de praf. Nu praf stelar, doar praf, ca cel de pe trotuare în zilele de vară.

Mereu pier stele, în fiecare minut, în fiecare secundă. Unele dispar din priviri, altele din suflet, altele de pe cer, altele din noi- din fiecare celulă a noastră ce era cândva stelară, cosmică, acidă! Acum ce e? Ce mai e? Ce mai sunt? Ce-a mai rămas? Cine am rămas? 

Dă-mi stelele înapoi, noapte noroasă! 

Căci luna fărăp stele e singură și tristă...

Luna fără stele nu-mi poate face nici sufletul să vibreze, nici tastatura să creeze...   

mai multe articole pe această temă găsiți aici