De ce iubesc bărbatul cameleonic

Pentru că el nu îmi va da haina lui dacă îmi este frig, ci îmi va spune dinainte să am grijă să mă îmbrac gros fiindcă e posibil să bată vântul. (deși își dorește pe ascuns să răcesc ca să îmi audă vocea aia somnoroasă, ușor răgușită, care îi place atât de mult.) Iar dacă totuși nu l-am ascultat, va ști cum să mă îmbățișeze cât mai călduros și cum să mă îmbrace cu dragostea lui.

Pentru că știe cum să îmi sărute fiecare deget de la mână. El știe că nu am nevoie de un inel, ci de degetele lui desenând o brățară în jurul încheieturii mâinii mele.

Pentru că el știe cum să-mi citească basme culese din amintirile copilăriei lui când nu pot să adorm.

Pentru că e singurul care știe să-mi culeagă bubureze din păr, să-mi tatueze săruturi pe gât și să-mi numere constelațiile de pe spatele-mi scăldat în pistrui năstrușnici.

Pentru că știe cum să copilărim împreună și să rămânem mereu tineri.

Pentru că știu că el poate construi o lume întregă din turtă dulce doar pentru noi doi. O lume presărată cu praf rupt din lunaticismul meu și cu pulbere extrasă din culorile lui cameleonice.

Pentru că e cameleonic. Știe să se îndrăgostească de mine în fiecare zi altfel.

Pentru că vom crește împreună o pisică pe care o vom numi Bagheera.

Pentru că nu mă va suna niciodată în miez de noapte. El va culege stele și le va arunca în fereastra mea.

Pentru că suntem doi romantici, chiar dacă eu sunt sub acoperire.

Pentru că îl voi iubi până când îl voi găsi și după aceea de zece ori mai mult.

Pentru că el va dori să eternizăm dragostea noastră, scriindu-ne povestea pe un asteroid sau pe o stea căzătoare.

Pentru că lângă bărbatul cameleonic nu îmi va fi teamă să mă manifest în deplinătatea lunaticismului meu, știind că e la fel de zăpăcit ca mine, știind că suntem rupți din aceeași bucată de lună.