joi, 30 iulie 2015

29 iulie 2015- lecții (da, știu că azi suntem în 30)


Viața m-a învățat lecții noi în ultimul timp. Mă bucur că le-am învățat acum decât mai târziu.

Am învățat că uneori, oricât de mult ai dori un lucru și oricât de mult ai munci pentru a-l obține, viața spune nu. Și e și mai frustrant când ești la limită, când mai aveai atât de puțin să-ți atingi acel obiectiv. Te gândești că tot ce-ai avut mai bun într-un anumit moment nu a fost suficient și doare un pic. Ești mulțumit că ai dat tot ce ai avut mai bun. Ești trist că nu a fost destul.

Dar viața m-a învățat recent și că trebuie să te mulțumești uneori cu ceea ce ai. Pentru că oricât ai vrea, nu poți schimba anumite situații, iar unele lupte nu merită efortul (îndeosebi când știi că sunt șanse minime să le câștigi).
Un alt adevăr, aș îndrăzni să spun chiar general valabil, este că îți dai seama de valoarea unui lucru atunci când ești pe cale de a îl pierde sau după ce deja l-ai pierdut. Deci e bine să apreciem ceea ce avem și să ne bucurăm atunci când avem motive. Dacă nu te bucuri la timp, bucuria îți este estompată. (vorbesc din săraca, dar propria mea experiență)  
Da, este important să ajungi sus, să fii printre primii. Dar dacă nu conștientizezi ceea ce ai și nu apreciezi corect situațiile actuale, cum vei putea evolua?



Atunci când optimistul și pesimistul se ceartă în privința jumătății pline sau goale a paharului, realistul constată că e în totalitate plin- și cu bune și cu rele- și folosește jumătatea de care are nevoie.  Concluzia ar fi următoarea:
"Nu contează dacă paharul este jumătate plin sau jumătate gol. Fii recunoscător că ai un pahar și e ceva în el." 





sâmbătă, 11 iulie 2015

ar trebui să fim...


Aș vorbi cu tine ore, zile săptămâni. Fără oprire. Respirându-ți cuvintele și pauzele dintre ele. Respirându-te! Inhalându-te. Fără expirații. Dacă te respir pe tine, respir iubire, sunt iubire. Și crede-mă, nu vreau să expir iubire, nu iubirea din care ești tu făcut. Pentru că tu mi-ești cel mai drag. Și nu știu de ce, dar simt că ne cunoaștem de când s-au logodit soarele și luna. Vorbesc cu tine ca și cum aș vorbi cu mine și-mi spun "Doamne, cât de mult mă asemăn cu el și cum de el totuși nu vede?". Poate la tine funcționează "contrariile se atrag"? Nu știu. Știu doar că îți iubesc cuvintele și pauzele dintre ele și inspirațiile și expirațiile. Și tot ce ești tu! Da, pe tine. Nu m-aș mai sătura de tine! Ne-am îmblânzi unul pe altul, apoi ne-am dezîmblânzi și iar îmblânzi și tot așa. La nesfârșit. Iar și iar. Ca într-un cerc unde suntem doar noi cu iubirea noastră. Acum e doar iubirea mea. Dar încă sper că într-o zi va fi și a ta. Că vom fi noi. Că-mi vei vedea sufletul cum te privește. Pentru că te privește cu sentimente și cu dor și cu durere. Dar nu contează durerea, sufletul meu te iubește oricum. Sufletul meu e sălbatic. Sufletul meu ar trebui să se contopească cu al tau. Avem atâta nevoie unul de altul. Vei vedea. Sper să vezi. Sunt mai mult decât crezi, mai mult decât par. Sunt ceea ce-ți trebuie ca să-mi fii.





marți, 7 iulie 2015

luxury





"înțelegam că e un lux să poți rămâne în afară de agitația lumii și s-o privești cu liniștea cu care stai într-un loc bun la teatru și vezi cum se agită pe scenă, costumați, în anumite piese, actori care răgușesc  debitând tirade eroice, se luptă cu spade care sună a tinichea, cad și se ridică."  Pânza de păianjen- pag 80