sâmbătă, 31 ianuarie 2015

you and I will never be you and I







I just found this and thought of you...

But you are blind when it comes to noticing me,
your lips send smiles to others, but never to me,
your nose never notices my presence,
your arms are busy holding others
and your heart is there only for pumping blood into your veins, or maybe only for her...
And I hate you for being soo cold, for making me feeling invisible, for making me to love you even if I  know I have no chance... 
  

duminică, 25 ianuarie 2015

zâmbetul tău

Zâmbetul tău e tot ce vreau să îmblânzesc!
Zâmbetul tău e tot ce vreau să posed, să iubesc.
Pentru că zâmbetul tău e sălbatic și canin.
Pentru că dinții tăi ascuțiți ar arăta perfect pe lobul urechii mele.
Pentru că atunci când zâmbești tu, pământul crapă în două de invidie, iar stelele sunt fade în comparație cu dinții tăi. Iar atunci când tu zâmbești, ochii mei plâng de dorința nebună de a ne îmblânzi unul pe altul, Iar irișii mei nesătui te sorb avizi, doar pe tine!
Ești tot ce vreau să îmblânzesc. Ești singurul în mâinile căruia mi-aș lăsa sufletul să cadă și să se odihnească. Și totuși nu l-ai prinde...fiindcă nu ești al meu...Întrebarea e dacă vei fi vreodată...


Pentru A.
Sper să citești asta cândva. Mai repede.

vineri, 23 ianuarie 2015

în ochii tăi e o mare frumoasă, verzuie



M-am uitat în ochii tăi. Cât de frumoși, de deschiși, de blânzi. Ca o mare verzuie, liniștită, calmă, netulburată de niciun vapor, de niciun pescar. Marea îți inundă ochii, o mare verzuie, spumegând liniște, armonie, iubire. Multă iubire. Iar eu vreau să fiu sirena ce înoată în marea ochilor tăi. Lasă-mă să fiu. Lasă-mă să te iubesc.
Știu, ochii mei par plini cu cărbune, dar crede-mă că acest cărbune poate aprinde focul unei iubiri desăvârșite, puternice, de nezdruncinat, de netulburat, nici de timp, nici de oameni, nici de forțe supraomenești, Ochii ăștia plini de cărbune ar putea să iubească marea din ochii tăi o eternitate, două sau mai multe. M-aș pierde în marea asta iar și iar, la infinit. M-aș îneca în iubirea ta dacă m-ai lăsa. Dacă mi-ai da din dragostea ta, ți-aș da înzecit, chip de om cu suflet marin! Doar iubește-mă și-ți promit să te iubesc mai tare!
Da, sunt un copil. Dar copiii iubesc cel mai frumos, cel mai mult, mai din adâncuri și mai sincer.
Și intuiesc că în adâncul apelor verzui ale inimii tale oglindită-n ochii-ți frumoși, tu poți iubi la fel. La fel de mult, de sincer. Pentru că știi, eu cred că toți oamenii pot iubi.
Eu ți-aș fi sirenă cu ochi de cărbune, tu mi-ai fi pescar cu chip serafimic și ochi marini. Atât. Ar fi destul. Tu ai putea pescui luna de pe cer, iar eu aș scufunda-o în dragostea din ochii tăi și aș împodobi-o cu stele de mare.







sursa foto salome
alte scrieri frumoase găsiți aici

miercuri, 21 ianuarie 2015

in my dreams we are together


Am visat. Te-am visat.
Ne îmbrățișam pe un fotoliu verde.
Apoi a apărut ea și tu m-ai strâns mai tare în brațe, dar eu m-am îndepărtat.
Pentru că știam că te iubește, știam că o iubești...



duminică, 18 ianuarie 2015

ceainicul


e ceainicul roșu. e cainicul în care fierb sentimentele mele, emoțiile, pasiunile și gândurile mai răzlețe, mai rebele. E ceainicul în care totul fierbe la 360 de grade, în care totul se amestecă, se dizolvă, gânduri și emoții se contopesc și nasc pasiuni, pasiunile se încing și fierb, apoi se evaporă treptat, mai lent sau mai repede. Pentru că ceainicul ăsta nu e prea constant, totul se schimbă, se transformă. Iar eu, eu mă schimb odată cu el. Nu, nu sunt constantă. Sunt într-un proces de transformare, de evoluție, nu vreau să rămân așa. Vreau să ating mereu un punct mai înalt decât cel atins ieri, să fiu cu ceva mai bună decât am fost ieri. Sunt doar o fată visătoare cu ochii spre lună și cu un ceainic încins implantat în loc de inimă, dar îmi ține și de cald și de sentimente, mă face și să plâng și să râd, mă face umană, spontană și naturală. Cum de fapt sunt.  
Doamne, ce dor îmi e de mirosul liliacului înflorit!


sursă foto Salome

vineri, 16 ianuarie 2015

stele din haos

 "Nu poți să dai naștere unei stele dansatoare dacă nu ai haos în suflet", spune Nietzsche.

Dar sufletul meu e tot un haos! Un haos mare în care mă pierd, mă regăsesc și iar mă pierd. Un amalgam de sentimente, de emoții, de trăiri, de gânduri nerostite, necitite de nimeni, de gânduri mari și mici, rebele, răzlețe, obraznice sau cuminți. E un haos plin cu de toate sufletul meu, un haos incomplet, dar în care nu-mi lipsește nimic. Pentru că și dorul de tine e parte componentă a acestui haos, la fel și absența iubirii pe care ne-o promit stelele seara. Stele minicinoase! Înșirați numai promisiuni deșarte. 
E haos în sufletul meu, deci! Haos din destul! Dar nicio stea iradiantă nu am reușit să făuresc, nimic remarcabil, nimic impresionant. În cel mai bun caz am obținut poate vreun fir de parf stelar, dar e de ajuns? De ajuns ca să-mi potolesc setea de frumos, ca să-mi hrănesc dorința de împlinire artistică? Nu. E puțin, atât de puțin. Și eu vreau mult mai mult. Sunt avidă de praf stelar în cantități mari. M-aș hrăni, m-aș droga cu el dacă-aș putea, doar să obțin steaua aia perfectă, completă, de un haos ireal de frumos! 
Poate cândva voi reuși să adun tot ce vreau într-un singur loc, un singur punct, o virgulă, un cuvânt. Poate am să pot. Dar acest "poate" mă ucide. Îl voi elimina. Treptat. Pentru că îmi îngreunează drumul spre stele. Fără "poate", așadar. Mai bine nimic. Tăcerea nu e întotdeauna grea. Iar propria tăcere mi-o pot căra până la stele. "Pot" e mult mai bun decât "poate"!
Ah, haos sufletesc, de ce mă chinui tu în bucium, de ce nu-mi dai astâmpăr?
Sunt un copil stângaci, un copil zăpăcit, lunatic, dar știu să iubesc oamenii care contează și valorile adevărate. Și învăț să disting între bine și rău. 


  

duminică, 11 ianuarie 2015

Oboseală


Pentru că la un moment dat simți că nu mai poți, că e prea mult, prea greu...
Sau pur și simplu obosești. Și atunci ideea de a renunța începe să prindă contur. Să renunți să mai muncești, să mai crezi, să mai acționezi nu e însă soluția. Să renunți să-ți mai pese, nu e o variantă. Da, ai obosit, ai pleoapele grele și ai vrea puțin timp pentru cartea aceea pe care vrei să o citești de două săptămâni. Vrei să faci ce-ți place, să te relaxezi. Dar nu asta e calea! Pentru că sunt momente când trebuie să muncești, să tragi tare de tine însuți spre reușită, să nu renunți, să rămâi motivat și focusat pe țelul tău! Momentele astea sunt momente cheie ale existenței tale! Deci nu renunța!
Privește trandafirii frumoși de pe biroul tău, micul panda de pluș care te privește zâmbind. Zâmbește șă tu. Ești pe drumul cel bun. Gândește-te la toți oamenii frumoși din jurul tău, la toți cei care te susțin și cred în tine. Crezi și tu, copile! Crezi în tine și mergi înainte pe drumul tău. Adună succese și zâmbete din mers și du-te unde vrei! Fii cine vrei să fii! Pentru că poți, poți orice! Important e să începi și să ai încredere în tine pentru a putea continua!


duminică, 4 ianuarie 2015

this night is beautiful. you are beautiful



În noaptea asta chiar am văzut Luna. Era plină, parcă mai mare decât de obicei și zâmbea blând, înconjurată de licurici răsfirați pe întreaga boltă. M-am gândit la tine. La dorul ce-mi străpunge mereu sufletul de pluș. Dar azi m-am simțit mai norocoasă ca ninicând știind că și tu te gândești la mine.Și știind că ești bine, că suntem bine amândouă. Că amândouă avem în jur oameni frumoși cărora le pasă. Și chiar dacă ne despart kilometrii groaznic de lungi, inimile noastre sunt legate, iar sufletele noastre comunică poate uneori, chiar și când nu vorbim, fără ca noi să ne dăm seama. Nu știu, poate aberez. Nu-mi pasă. Îmi pasă doar că ne pasă reciproc una de cealaltă. Că ești bine.Că sunt bine.Că aceeași Lună plină strălucește și la tine. 


sâmbătă, 3 ianuarie 2015

noapte rece. frumoasă.


În noaptea asta nu văd luna dar parcă o simt zâmbindu-mi. Și e un cer fără stele, căci s-au ascuns sub nori, dar le simt făcându-mi cu ochiul de acolo, de sus. E frig, dar  nu mai frig ca ieri și poate nici mai frig ca mâine. E întuneric în noaptea asta ca în toate nopțile, dar parcă azi e mao dens, mai încărcat de mister și de parfumul lunii. Parcă noaptea asta are ceva mai frumos decât celelalte, iar ziua ce se ascunde după ea e sigur mai senină ca cea de azi și ca cea de poimâine. Mâine ar trebui să fie o zi obișnuită pentru că în esență este o zi obișnuită, dar eu simt o vibrație aparte în noaptea asta și în ziua de mâine. Poate pentru că Luna mi-a zâmbit mai frumos ca niciodată fără măcar să o văd. Poate pentru că mi-a șoptit că iubitul ei, Soarele, o să-mi zâmbească și el mâine și o să-mi mângâie ochii și sufletul cu două-trei raze blânde de ianuarie. Poate pentru că aberez, scriind cuvinte în șir fără să-mi pese, fără să mă gândesc prea mult cum sună, doar simțind și scriind. Dar un poate mai puțin bag este pentru că voi mi-ați arătat încă o dată dragostea voastră nemărginită și nedcondiționată, pe care simt adesea că nu o merit, dar de care am nevoie ca de aer. 



Poate veți citi asta,poate nu, eu simt nevoia să o scriu, așa că....
Mulțumesc! Mulțumesc pentru tot, dar în primul rând pentru cel mai important și mai frumos cadou:
viața. Pentru șansa de a trăi și de a devine cine vreau să fiu cu adevărat. Și bineînțeles pentru toate momentele când ați fost alături de mine, când m-ați făcut să râd, când m-ați ridicat, când m-ați împins să merg mai departe, când m-ați încurajat sau m-ați adus cu picioarele pe pământ. Dacă nu ați fi voi, eu nu aș fi astăzi aici.