sâmbătă, 20 august 2016

doi ochi verzi și o fustă roșie


Purta o fustă roșie ca macii din lanurile de grâu. Vântul îi ciufulea părul ondulat iar ea îl aranja cu degetele subțiri, bronzate, degete frumoase cu unghii ca de sidef. Ochii verzi căutau privirea lui. Și au găsit-o din prima secundă pentru că el nu-și mai lua ochii de la ea. Era într-adevăr frumoasă. Și cam așa se întâmplă...femeile frumoase au mai mult noroc...
În momentul ăla aș fi dat orice să se uite cineva la mine așa cum se uita el la ea, ca la un soare.
Dar momentul ăla s-a dus. Și tot ce aș vrea acum ar fi cineva care să se uite la mine, să vadă că sunt doar o mică și neșlefuită bucată de lună și să mă iubească pentru bucata asta de lună care sunt.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu