luni, 27 ianuarie 2014

În miez de noapte vreau să te pictez!



Să pictez vreau în miez de noapte la lumina licuricilor și a lunii argintate cu reflexia ochilor tăi fermecători de un albastru veșnic proaspăt, acidulat. Iar fluturii de noapte cu aripile lor mătăsoase de cenușă și-ar scutura ușor praful lor nereidic peste pleoapele tale somnoroase, zugrăvite de mâna mea ezitantă pe o coală fadă, ce are să atingă desăvârșirea când voi reuși să o împodobec cu chipul tău de serafim într-o pădure norișor de constelații și turtă dulce. Așa te văd eu, fascinant în totalitatea astrelor tale și dulce în totalitatea tandrețurilor și a gesturilor tale delicate de persoană ce adăpostește cutii întregi cu sensibilitate- sensibilitatea creatoare a unui scriitor înfometat, a unui pictor avid în egală măsură de culori și de nonculori, a unui sculptor ce se hrănește cu formele pe care le crează cu mâinile sale îndemanatice și jucăușe, a unui suflet de copil ce nu se plictisește niciodată numărându-mi stelele de pe obraz și culegându-mi buburuze din păr.

Să te pictez vreau în miez de noapte! Și ți-aș reconstitui fiecare aluniță năstrușnică, fiecare linie armonioasă a trupului și toate sclipirile din ochii tăi acidulați, de visător îndrăgostit. Uneori sper că pe mine mă văd boabele de cer senin din ochii tăi atunci când visează și nădăjduiesc că doar pe mine mă vor vedea vreodată. 

Nu mă condamna fermecător serafim, căci la fel ca și tine visez și eu, iar murele acidulate din ochii mei văd picăturile de mare din ochii tăi atunci când visez. Acum vreau să te pictez așa cum ești pentru mine- un căutător și un creator de frumos cu minunați ochi aprinși de esența tinereții și de parfumul viselor tale năstrușnice!


Poate am să-ți arăt cândva cum te-am pictat în miez de noapte la lumina licuricilor și a lunii argintate de reflexia ochilor tăi fermecători de un albastru veșnic proaspăt, acidulat. Și atunci poate vei înțelege că doar pe tine te visează ochii mei plini de mure coapte. Iar inima –mi clocotește doar pentru tine, iubit serafim cu ochii blânzi, safirii, de motan cuminte creat anume pentru mângâierile degetelor unui copil visător cu ochii injectați cu suc de mure.

















5 comentarii:

  1. Suava mana a micutei pictorite cu ochi de mure acidulate
    Si-a revarsat gingasia si a adunat culorile si stelele, toate
    Pe sevaletul plin de flori si cuvinte alese, dar cu panza goala
    Reusind sa picteze un chip de motan cuminte, cu blana moale,
    Dar intr-un fel inaccesibil muritorilor de rand din lumea mare,
    Caci mana ei nu a pictat culori, ci nestemate de cuvinte nemuritoare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte frumos ai spus, Tibi!
      Sunt numai zâmbet :) Mulţumesc mult!

      Ștergere
    2. E un gand trezit de scrierile tale sublime. Cu placere! :)

      Ștergere
  2. cred că e cel ami bun text al tău de până acum. l-am citit cu multă emoție, are ceva aparte, e un text sensibil, cristalin, a cărui schelă e construită pe cuvinte cu ecou.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc pentru cuvintele frumoase, Robert! Acest text este într-adevăr rezultatul a multe emoţii şi mă bucur că îţi place.

      Ștergere