În miez de noapte vreau să dansăm!...

Să dansăm vreau, în miez de noapte, pe nisipul rece, pe iarba alunecoasă, pe zăpadă, pe padoseala camerei tale, a camerei mele, sau pe un iceberg.

Da! Vreau să dansăm amândoi pe un iceberg imens și să simțim gheața topindu-se de ciudă sub tălpile noastre încinse, sub trupurile noastre lipite strâns, devenite o singură ființă ce alunecă armonioasă pe suprafața unui ghețar marmoreic și vinețiu de ciudă, fiindcă nu poate să ardă ca interiorul trupurilor noastre dezlănțuite în cea mai maiestuoasă formă posibilă- dansul!

Până găsim un ghețar, am putea totuși să dansăm în apartamentul tău micuț și primitor, iar acea micuță statuetă de sticlă pe care o ai pe noptieră sunt sigură că s-ar sparge de invidie numai să nu ne mai vadă cu cât patos ne dedicăm pasiunii noastre comune, în timp ce podeaua ar scârțâi tânguitor  din toate fibrele ei și probabil ar crăpa, iar noi am cădea atunci în pași de tango în dormitorul vecinilor tăi de la etajul trei ca să crape și ei de ciudă.

Numai să nu cădem în bucătăria lor pe vreun aragaz pornit, fiindcă vecina ta ar dori poate la acel moment o cafea, să poată sta trează să ne asculte pașii apăsați, pasionali, pe podeaua invidioasă a apartamentului tău.