Amintirea ta- spin mefistofelic străpungându-mi întreaga ființă...

            

            Ori de câte ori revăd locul primei noastre întâlniri, un satâr ghimpat îmi biciuie sufletul însângerat şi pustiit în urma fulgurantei tale plecări. Amintirea ta mi se infiltrează în fiecare por al trupului ca o otravă mult prea dulce, precum dulceaţa interzisă a mărului ce i-a alungat pe Adam şi Eva din Rai pe vecie!...

            Fiori de foc ameninţă să-mi topească şira spinării atunci când mă gândesc la noi, la noi cei din trecut, căci în prezent suntem eu şi tu...Dar acum lasă-mă să visez la tine, avidă de noi! La toate acele conversaţii despre probleme existenţiale sau nimicuri zilnice, acele conversaţii cu tentă filozofică ce-mi lăsau mereu pe buze un iz mentolat. Toate degetele tale subţiri, tremurânde, atât de vii în textura lor glacială, înotând lacome printre şuviţele părului meu, încâlcindu-l, descâlcindu-l apoi şi sărutându-l cu dendritele lor, mereu jucăuse. Iar ochii tăi sorbeau cu nesaţ fieare gest al meu, fiecare părticică din mine, dar îndeosebi îmi contemplau gâtul dezgolit şi zgâriat de vântul rece, imaginându-ţi probabil cum ar arăta gâtul meu împodobit de urmele roşii sau vineţii ale sărutărilor tale pătimaşe, sălbatice, întrerupte doar de mici pauze pentru a respira. Dar apoi te-ai fi năpustit iar asupra sărmanului meu gât, cu recrudescenţă, folosindu-ţi ultimele resurse de oxigen pentru a mă respira pe mine şi a inhala parfumul pielii mele vătămate de buzele-ţi lacome şi de dinţii tăioşi.

            Dar o abstinenţă studiată, controlată şi adânc implantată în modul tău de a gândi te împiedica să faci vreun gest brutal sau ireverenţios, deşi mintea ta era dominată într-o mai mică sau mai mare măsura de impulsurile concupiscenţei.

            Îmi plăceau multe lucruri la tine şi multe încă îmi plac, dar această plăcere îmi torturează perpetuu cugetul pârjolit de dor...Căci mi-e dor de felul cum izbucneai uneori într-un acces de efuziune şi de zâmbete sau de momentele alea când ne gândeam la acelaşi lucru...        

Cred că începusem să te iubesc, laşule! Dar tu ai fugit şi acum totul e în zadar!... Însă cuvintele tale îmi ard încă buzele ori de câte ori le rostesc încet, gândindu-mă că eşti lângă mine şi mi le şopteşti în urechea-mi avidă de respiraţia ta fierbinte, de glasu-ţi obraznic, de buzele tale cărnoase ce dezveleau dinţi ascuţiţi, creaţi anume pentru a-mi ronţăi lobul urechii și neastâmpăratele-mi degete...