În noaptea asta nu văd luna dar parcă o simt zâmbindu-mi. Și e un cer fără stele, căci s-au ascuns sub nori, dar le simt făcându-mi cu ochiul de acolo, de sus. E frig, dar nu mai frig ca ieri și poate nici mai frig ca mâine. E întuneric în noaptea asta ca în toate nopțile, dar parcă azi e mao dens, mai încărcat de mister și de parfumul lunii. Parcă noaptea asta are ceva mai frumos decât celelalte, iar ziua ce se ascunde după ea e sigur mai senină ca cea de azi și ca cea de poimâine. Mâine ar trebui să fie o zi obișnuită pentru că în esență este o zi obișnuită, dar eu simt o vibrație aparte în noaptea asta și în ziua de mâine. Poate pentru că Luna mi-a zâmbit mai frumos ca niciodată fără măcar să o văd. Poate pentru că mi-a șoptit că iubitul ei, Soarele, o să-mi zâmbească și el mâine și o să-mi mângâie ochii și sufletul cu două-trei raze blânde de ianuarie. Poate pentru că aberez, scriind cuvinte în șir fără să-mi pese, fără să mă gândesc prea mult cum sună, doar simțind și scriind. Dar un poate mai puțin bag este pentru că voi mi-ați arătat încă o dată dragostea voastră nemărginită și nedcondiționată, pe care simt adesea că nu o merit, dar de care am nevoie ca de aer.
Poate veți citi asta,poate nu, eu simt nevoia să o scriu, așa că....
Mulțumesc! Mulțumesc pentru tot, dar în primul rând pentru cel mai important și mai frumos cadou:
viața. Pentru șansa de a trăi și de a devine cine vreau să fiu cu adevărat. Și bineînțeles pentru toate momentele când ați fost alături de mine, când m-ați făcut să râd, când m-ați ridicat, când m-ați împins să merg mai departe, când m-ați încurajat sau m-ați adus cu picioarele pe pământ. Dacă nu ați fi voi, eu nu aș fi astăzi aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu