e ceainicul roșu. e cainicul în care fierb sentimentele mele, emoțiile, pasiunile și gândurile mai răzlețe, mai rebele. E ceainicul în care totul fierbe la 360 de grade, în care totul se amestecă, se dizolvă, gânduri și emoții se contopesc și nasc pasiuni, pasiunile se încing și fierb, apoi se evaporă treptat, mai lent sau mai repede. Pentru că ceainicul ăsta nu e prea constant, totul se schimbă, se transformă. Iar eu, eu mă schimb odată cu el. Nu, nu sunt constantă. Sunt într-un proces de transformare, de evoluție, nu vreau să rămân așa. Vreau să ating mereu un punct mai înalt decât cel atins ieri, să fiu cu ceva mai bună decât am fost ieri. Sunt doar o fată visătoare cu ochii spre lună și cu un ceainic încins implantat în loc de inimă, dar îmi ține și de cald și de sentimente, mă face și să plâng și să râd, mă face umană, spontană și naturală. Cum de fapt sunt.
Doamne, ce dor îmi e de mirosul liliacului înflorit!
sursă foto Salome
Doamne, ce dor îmi e de mirosul liliacului înflorit!
sursă foto Salome
Ai zis cumva liliac? :)) Vai, eu nici măcar nu ştiu când a trecut toamna. Văd că încă-i iarnă, dar liliacul încă îmi pare departe. Dar va veni şi el, liliacul. :) Până atunci, fă-ţi un ceai de fructe de pădure. Eu aşa am făcut în textul meu, dar am uitat de el şi s-a răcit. :)
RăspundețiȘtergereDa, Claudia, liliac. Îmi e tare dor de parfumul florilor de liliac! Mai am de așteptat însă...O să-ți urmez sfatul până atunci :) :*
ȘtergereDin acel ceainic roşu, care îţi păstrează emoţiile, tocmai am sorbit o înghiţitură... Liliac să fi fost aroma? Nu mai ştiu, dar... mi-a plăcut! Cu drag. :)
RăspundețiȘtergereMă bucur mult!
RăspundețiȘtergerepleacă de aici niște zâmbete de la mine :) :) :)
Din ceaşca ta de ceai
RăspundețiȘtergereparfum de tinereţe
candoare şi blândeţe
îmi picuri ţi îmi dai. :)
Mă bucur mult, să mai veniți la ceai! :)
ȘtergereDoar ceainic roşu ai fi putut să fii,
RăspundețiȘtergereşi cu buline albe pe alocuri,
caci esti doar fata gândurilor vii
şi tineretea iţi cam dă in clocot.
Cu liliac in păr sau doar in ceai
Mi-e dor de mine...cea dintr-un uitat mai!
Superbe gânduri!
Gânduri vii
Ștergererostite, scrise
sau închise-n cochilii.
Mulțumesc mult că ați trecut pe aici și pentru aprecieri de asemenea! :)