marți, 30 decembrie 2014

pentru că scriu și voi scrie





Cred că de fapt suntem, doi copii încăpățânați, dar nu știu cine e mai încăpățânat decât cine. Nu știu de ce ai nevoie, nu știu cine ți-ar putea îmblânzi sufletul și gândurile. E-n tine o concupiscență ciudată, fără obrăznicie, ci mai degrabă ștrengară. E-n tine un zbucium rebel ce în mod normal este mai lin în alți oameni, sau chiar latent. Ți-am zis atâtea despre mine, dar constat că eu nu știu mai nimic despre tine. De ce întinzi tu mrejele astea aș vrea să știu...Dacă erai pescar de copii, poate trebuia să-mi spui de la început și m-aș fi strecurat printre valuri, aș fi scăpat de undița ta. Dar de ce m-ai pescuit pe mine? Nu mai erau copii selenari pe care să-i modelezi ca pe plastilină în forma care îți place ție, pentru ca apoi să-i abandonezi? Da, simt tăcerile ca pe-un abandon. Le simt ca pe-un vid sufocant ce nu se mai sparge! Și vidul e dens, e îmbibat cu flori de spini, cu multă muzică tristă și cu necuvinte. E spleen în vidul ăsta, de asta fug din el. Prefer o societate cenușie decât un vid cu flori de spin și cu absența ta amplificată. Dar azi am înțeles dintr-o simplă frază tocită de timp, că nebunia mea nu îți trebuie fiindcă nebunia ta îți ajunge. Și de ce ai vrea din doza mea de nebunie, sau din cuvintele mele modeste, așternute stângaci? Tu cauți doar compania oamenilor mari, a oamenilor copți sau interesanți. Poate ai fi găsit ceva interesant și la mine dacă ai fi privit mai atent în sufletul meu. Dar cred că ai găsit prea multă admirație. Află că acum nu mai este atât de multă, iar ce a rămas, nu mai e pentru tine. Nu, nu vei afla. Ce vorbesc, cui? Tu nu ești nicodată aici. Dar greșești crezând că necuvintele tale sunt mai frumoase sau mai interesante decât cuvintele mele. Acum nu mai contează. Pentru că acum sunt oameni, chiar când tu nu ești. Oameni frumoși, pe care îi admir sau în care văd o curgere lină și armonioasă de gânduri și idei. Nu ești singurul. Nu ești singurul care inspiră admirație, nu ești singurul stropit cu cuvinte frumoase. Nu ești singurul care inspiră. Acum nu mai ești deloc și poate că e mai bine. Am scris și înainte să cad în undița ta, scriu și acum când ai plecat cu tot cu ea și voi continua să scriu. Fie că ești, fie că nu. Scriu pentru că simt. Simt multe. Scriu pentru mine și pentru oricine vrea să citească. Scriu să-mi dau putere, să-mi amintesc cine sunt și cine pot deveni. Scriu pentru că scrisul mi-a devenit un fel de drog, pentru că mă ajută să merg înainte indiferent de circumstanțe, pentru că mă ajută să mă creez și să văd lumea și oamenii mai bine. Scriu pentru că nu mai pot să nu scriu. 

Și mulțumesc din adâncul sufletului meu mic, dar selenar și sincer, tuturor celor ce trec pe aici să citească din când în când în praf de lună și-n trăirile mele. Sunteți oameni frumoși, știu asta, pentru că mai cred încă în frumusețe. Și mai știu că aveți în voi toate cele patru anotimpuri și multe visuri scrise pe stele. Când mă uit la stele, voi ști că și deasupra voastră sunt aceleași, că ceva ancestral, ceva cosmic stă deasupra noastră și ne unește cumva, ne va uni mereu. Mulțumesc că sunteți! Contează mult. Contează să știi că nu ești singur, că cineva te ascultă, că ești auzit, că îi pasă cuiva mai mult sau mai puțin.


4 comentarii:

  1. Cat imi e de cunoscut ce ai scris aici....

    Dar sa nu devenim prea sentimentale! La multi ani, Claudia! Sa ne recitim cu aceeasi placere si in 2015!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La mulți ani și ție, Diana! Ne vom reciti cu siguranță cu aceeași plăcere în 2015. Mulțumesc pentru prezența ta!

      Ștergere
  2. Fie ca Anul Nou să-ți aducă și mai multe motive să scrii, Claudia! La Mulți Ani! :)

    RăspundețiȘtergere