Amurgul tăcerilor (cuvintele tale)

E vară. Plouă. Și nu pot să adorm. În casă e frig, iar zgomotul ploii îmi picură enervant în timpan. Mă întreb unde ești. Dacă știi că-mi lipsești...Aș vrea să fii aici, să-mi spui o poveste frumoasă, cu glasul pe care mi-l închipui acum atât de blând, de monătenesc, precum un tors odihnitor. Mă tot întreb unde-ai dispărut și în minte își fac loc tot felulu de scenarii. Nici unul nu e bun pentru că în nici unul nu ești cu mine. Unde ești? Scrie-mi! Șoptește-mi!

Unde ai plecat acum când nu se mai termină ploile și am nevoie de poveștile tale? Construiești cumva o arcă? Știu că mi-ai spus cândva că lucrezi la asta. Nu ai vrut să-mi dai detalii. Te-am înțeles. Dar atunci am crezut că vei mai trece pe aici, că mă mai vizitezi. Uneori cred prea multe cuvinte. Iar tu le spui mai frumos decât ar trebui, mai frumos decât e permis. Da, îți spun acum. când de fapt știu că ești plecat. Dar unde ești? De ce nu vii mai repede? Poveștile tale sunt hrană zilnică pentru suflet, iar eu sunt flămândă!

Nu îmi e sete. De fapt nici foame. E doar un mare gol în mine. Un gol pe care cuvintele tale îl umpleau uneori cu zâmbete. Mi-ai spus odată că și eu te fac să zâmbești. Dar ce înseamnă cuvintele în realitate. Tu ai alte surse de zâmbete și fericire. Știu. Pentru că nu ești aici. niciodată. 

Dar mi-e dor. 

Azi mi-e dor de tine și mi-e dor de ducă. Mi-e dor să te găsesc. Nu îmi plac tăcerile unui suflet drag. Nu mă lăsa mult să te caut, fiindcă mi-e frică să te strig. Vino mai repede și umpe golul acela cu un cuvânt!

temă propusă de psi
sursă foto salome