Călător printre iluzii (ca o gumă de mestecat)

Gândește-te la o gumă de mestecat…

O mesteci până când te plictisești de aromă, după care o arunci brutal pentru a fi uitată în vreun coș de gunoi, sau pe stradă, spre a fi călcată în picioare de trecători. Apoi, când vei vrea din nou gumă, vei lua pur și simplu o altă pastilă sau lamă cu aceeasi aromă sau una diferiă,  fără să ai nicio mustrare de conștiință că ai aruncat guma precedentă  fără  milă.  Așa sunt și oamenii.

În  momentul când  se plictisesc de tine, te “aruncă” din viața lor și caută în altă parte, mergând pe principiul că au de unde alege,  că doar sunt atâtea  sortimente de “gumă”! ….Și tu rămâi cu sufletul pustiit...

Și din acel moment speranța, iubirea, viața însăși se degradează în tine….Tu. Tu te descompui  precum o gumă pe marginea șoselei, lent și dureros,  știind că tot ce faci e să poluezi totul în jur cu toxinele inimii tale devastate...Pentru că știi, prietenii sunt adesea doar himere, și când rămâi singur, cu sufletul descompus, realizezi că tot ce ai crezut că ai au fost iluzii, că ești un simplu călător printre iluzii și trebuie să te comporți ca atare. Să accepți singurătatea sau să faci loc oamenilor în viața ta, știind că ei vin și pleacă. Nimeni nu va rămâne pentru totdeauna. Pentru totdeauna nu există. Pentru totdeauna ești doar tu cu tine.  

temă propusă de psi