vreau să sărut o libelulă

Vreau să sărut o libelulă pe malul lacului, când soarele apune roșiatic după apă și se scufundă în întuneric. Ar fi un sărut feroce, sălbatic, sub ocrotirea apusului văratic. Iar sub cerul vopsit în nuanțe trandafirii, gândurile mele s-ar trezi mai diafane, mai pline de visare. Aș rămâne un timp lângă libelula mea, într-o caldă alipire, o strânsă legătură om-natură, și am privi cu sufletel noastre răsăritul stelelor în jumătăți de constelații. Și ar fi un remediu vindecător pentru ochii obosiți, murdăriți de cenușă socială și de falsitate, ar fi răgazul meu de liniște lăuntrică, doza de frumos împărțită cu un suflet tăcut, fără zbucium, care mi-ar îmblânzi și mie câteva clipe scânteia nocivă, arzândă, ce nu lasă somnul să vină la mine în nopțile cu lună plină.  În acele nopți, tot ce e incert vine să îmi bântuie odihna și nu îmi lasă pleoapele grele să se închidă. Sunt nopțile în care moș Ene este păcălit de gândurile mele obraznice, este de fapt un bătrân cam naiv când e dezarmat. Iar gândurile astea au atâtea arme ascunse! Și de aceea vreau adesea să mă eliberez de ele, să fug, să mă ascund după o frumoasă nălucire și să rămân acolo un timp. Să fug în lume cu un alchimist și să învăț cum să obțin aur sufletesc, cum să obțin iubire și frumos, sau mai bine: să sărut o libelulă pe malul lacului! Până găsesc libelula poate ar trebui să mă închid într-o cameră unde domină doar salubritate și să torn un borcan cu spirt sanitar peste gândurile mele răzlețe, obraznice, ce nu îmi dau odihnă. Cred că am nevoie de o dezinfectare generală, o curățare a minții de tot ce e praf selenar și vis inofensiv, zburdalnic și totuși prea obraznic. Dar chiar și atunci, după curățarea minții de granule cosmice, tot s-ar mai infiltra din când în când câte-un inorog cu o stea în spate sau un trifoi în dinți. Pentru că așa sunt eu, imaginarul e a doua mea realitate, cea esențială, cea în care pot fi fericită. Și am nevoie de trifoiul acela, câtă nevoie! 

Unde ești libelulă diafană? Dă-mi aripa ta și hai să mergem pe malul lacului, pentru că vreau să te sărut sub cerul înstelat, după ce soarele apune, cu luna martor al iubirii pe care sunt capabilă să ți-o dau, chiar dacă tu nu-mi dai cuvinte. În lipsa cuvintelor, tu îmi atingi sufletul cu aripile. Și e de ajuns.

alte scrieri frumoase găsiți în tabelul de aici