miercuri, 5 februarie 2014

Când oceanul e mare și înotătorul e confuz...



Ard în mine gânduri înghețate și se topesc pe muchiile tăioase ale confuziei ce se ascunde adânc, într-un ungher întunecat al minții mele, iar acum mi-a pătruns și în suflet, în sânge și-n oasele ce amenință să se rupă sub greutatea ucigătoarei confuzii. 
Și ce poate face un copil confuz într-o lume îngopată sub straturi dense de cenusă existențială, socială, umană?... Ce poate face un suflet care nu știe pe ce drum să meargă, pe ce vapor să urce sau pe ce mare să navigheze ?
Poate să nu aleagă niciun drum și să aștepte până când îi va ieși în cale indicatorul potrivit sau până va găsi acel bilet pentru trenul norocului, trenul ce duce spre fericire, spre locul neștiut, dar mult visat. Însă cât trebuie oare să aștepți dacă nu cauți?
Poate să aștepte sau poate să-și împacheteze cu grijă toate visele, să le aprindă un foc mare în sufletul micuț și speriat, să le lase să se încălzească și să le hrănească zilnic cu toate fărâmele de frumos pe care le găsește și cu multe speranțe ce se vor transforma în scântei și vor face focul din suflet mai mare pentru ca visele să clocotească, să erupă și să se reverse în întregimea lor peste ființa micului visător. 
Ce poți face când simți că te scufunzi în oceanul confuziei? Să cauți întrebări, răspunsuri, mentori și prieteni, dar știind că singura persoană pe care poți să te bazezi în totalitate ești tu însuți. Și speri. Speri că într-o zi, mai devreme sau mai târziu, vei afla cine ești, ce vrei de la tine și cine vrei să fii într-un viitor ce este mult mai apropiat decât îți închipui. 

Ce face un copil confuz în drumulul spre sine și spre descifrarea misterelor și a întrebărilor existențiale?
Încearcă să încălzească apa din oceanul confuziei cu lava clocotindă din visuri și speranță. Și înoată. Continuă să înoate. Spre ceva. Undeva. Cândva.




6 comentarii:

  1. Oceanul este intotdeauna mai mare decat poate cuprinde privirea, fie si privit de langa plaja. Confuzia este fireasca si omul invata pana cand trece in nefiinta. Asa ca cel mai bun lucru pe care il poate face copilul confuz este sa isi continue drumul, nu sa astepte. Asteptarea nu produce rezultate, nu trebuie confundata cu rabdarea si perserverenta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa este, Tibi. Trebuie să înotăm continuu în oceanul vieții fiindcă nu știm ce ne aduce sau dacă ne aduce ceva așteptarea.

      Ștergere
  2. Consider că omul ştie cine este, doar se mai uită din când în când sau tinde să creadă că este ceea ce alţii cred despre el - păreri ce nu sunt întotdeauna corecte - iar în acest punct apare confuzia. Dar da, trebuie să meargă mai departe, să se înţeleagă şi aşa cum spui şi tu, trebuie să facă el singur paşi, să vrea cu adevărat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Confuzia poate apărea și atunci când știe cine este, dar nu știe ce vrea cu adevărat. Important este să nu se dea bătut și prin alegeri mici sau mari, treptat, va descoperi și ce vrea. :)

      Ștergere
    2. Eu parcă nu le-aş diferenţia... Dacă ştii cine eşti, automat ştii şi ce vrei. Odată ce spui că te cunoşti, înseamnă că îţi cunoşti dorinţele, abilităţile. Poate că da, vrei să te regăseşti sau să descoperi şi alte talente de care nu ştiai, cum altfel decât experimentând.

      Ștergere
    3. Evoluând ai mereu ceva nou de descoperit în propria persoană, și da, evoluăm experimentând.

      Ștergere