duminică, 23 februarie 2014

O dragoste (pastila fericirii)




Mi-au cerut droguri, așa că le-am spus de zâmbetul tău ștrengăresc din colțul gurii, de vocea ta ce aduce fărâme de lumină în fiecare  dimineață, de ochii tăi somnoroși, ochii ăia de 2 a.m. când nu vrei să-mi spui noapte bună, de părul tău răvășit când te trezești prea târziu ca să-ți mai pese.
Le spun de tine. Le spun ca ești cea mai bună variantă de ecstasy. Mă întreabă ce culoare ai. Le spun că pentru ei ești cameleonic, dar pentru mine ești translucid fiindcă îmi ești drag într-atât încât îți știu pe dinafară toate părticele, și cele șlefuite și cele neșlefuite, ce așteaptă să le dea cineva strălucire cu un zâmbet cald, acel zâmbet sădit cu iubire…
Ești un drog mult prea puternic însă! Mi-e teamă să-ți inhalez parfumul pielii, să-mi implantez vocea ta în timpan sau să-mi inoculez chipul tău în atriile însetate de sângele cald al unui sărut proaspăt. Ești genul ăla de drog de a cărui dependenţă  nu aș putea să mă vindec nicicând, fiindcă atriile mele naïve ar corupe cu siguranță și ventriculele….

Ceva îmi spune că ești pastila fericirii care mi-ar condimenta fiecare zi, dar eu nu vreau să îmi umplu inima cu tine. Am nevoie de spațiu pentru a scrie, a citi, a visa și a iubi tot ce nu ești, când de fapt, inconștinet și irepetabil te iubesc doar pe tine. Fără să te las să știi că te iubesc. Fără să te las să mă iubești. Irepetabil. În fiecare zi tot mai mult.

Alte creaţii găsiţi aici




6 comentarii:

  1. Iubirea este o pastilă care creează dependență și ca orice dependență duce la sevraj. Să fii iubită!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa este, iar dacă ne referim la iubirea-pasiune, dependența se manifestă în raport cu intensitatea sentimentelor. Mulțumesc, de asemenea!

      Ștergere
  2. Împlinirea vine din reciprocitate.

    RăspundețiȘtergere
  3. Iubirea... in cate moduri frumoase poate fii expusa ! Foarte frumos! :)

    RăspundețiȘtergere