vineri, 20 februarie 2015
mai lasă-mă
Mai lasă-mă să cos o stea pe cer!
Mai lasă-mă să arunc puțină sare în mare,
puțină apă-n pârâu,
puțin nisip în deșert.
Pentru că nu e destul niciodată.
Mereu mai e loc de ceva,
de o pană-n zbor,
de o fotografie-n ramă.
de puțină minte în inimă,
puțină inimă-n minte...
de o mână-n care să se odihnească mâna mea,
de un sân timid ascuns sub cămașă,
de un suflet timid ascuns sub un chip.
mai multe creații găsiți aici
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Nu e destul niciodată...
RăspundețiȘtergereCe nesătulă soartă
ne mână, ne adună, ne cere!
Nu e destulă iubire, nu e destulă durere...
Vânăm o pasăre albastră,
măiastră,
prin inima noastră.
Vânăm o strălucire eternă de stea
pe fruntea ta, pe fruntea mea,
vânăm lacrima şi pustiul,
vănâm dorul, viul,
şi ne trebuie o viaţă întreagă
pentru vânătoare... Cine să ne înţeleagă?
Sublim spus! :)
ȘtergereCred că putem doar să încercăm a ne înțelege unii pe alții.
Putina inima in minte... Superb spus. Intotdeauna mai e loc de ceva frumos in viata noastra.
RăspundețiȘtergereMulțumesc mult, Lorelay! Așa este, e loc de frumos întotdeauna. :)
Ștergere