vineri, 6 februarie 2015

broken



Recunosc. Mă dezintegrez de invidie când te văd cu ea. Inima mi se sparge în bucăti și bucățile se împrăștie spre nicăieri și spre niciunde. Doare. Rău de tot. Și e și mai rău să știu că știi, dar nu îți pasă. Eu ce ar trebuie să fac cu bucățile-mi de inimă împrăștiate peste tot și nicăieri? Crezi că mai pot să le adun? Crezi că dacă le-aș aduna, aș mai putea să le lipesc? Lipiciul e la tine! Și tu nu mi-l dai, îl păstrezi pentru ea, să-i vindeci ei orice mică și insignifiantă zgârietură. Măcar de te-ar iubi! Atunci poate aș accepta ideea. Dar ce spun eu? Sunteți amândoi la fel de superficiali. Probabil de aceea sunteți așa de frumoși împreună. Bravo vouă, dragilor! Pseudifericirea voastră mă încântă. Mă încântă în timp ce mă distruge...
Iubirea voastră sau ce e ea, așa cum e, mă distruge încet. Știi cum e? Ca și cum ai țipa dar nimeni nu te aude, ca și cum te-ai scufunda mai degrabă. Iar durerea născută din invidie e apa ce-mi inundă plămânii. Știu, ni se spune mereu să nu fim invidioși. Dar eu recunosc, sunt invidioasă pe voi doi, de fapt mai mult pe ea decât pe tine, serafim mefistofelic. Pentru că ea are tot ce eu visez, dar nu pot avea. Te are pe tine.





sursa foto: visonsofreality


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu