Mai aşteaptă-mă, te rog!...

Secundele apasă nisipul din clepsidra inimii tale cu greutatea unui an, astfel că asteptând 10 secunde, simți parcă toate lancinantele suferințe pe care le-ai întâmpina în 10 ani de așteptare implacabilă…  De ce oare atunci când aștepți, scurgerea timpului ar putea fi întrecută și de cel mai lent melc dintr-o duzină, dar atunci când trăiești un diafan moment de fericire în apogeul inconstanței sale și ai vrea cu disperare să oprești timpul în loc, să-l închizi în colivia sufletului tău din momentul acela vag de fericire, zboară mai rapid ca vulturul cu ochii sticlind după frăgezimea cărnii unei noi victime? De ce trebuie să privească totul peiorativ și infatuat?...

Tu aștepți cu nerăbdare un răspuns, neștiind că eu aștept cu nerăbdare să-ți răspund… Tu ești ultragiat căci vezi  cum n-a trecut decât o oră pe când simțeai că s-a scurs deja un an, neștiind că timpul se joacă și cu mintea mea, că-mi torturează toate dendritele răbdării și că nu mi-a mai lăsat decât o agonie crepusculară în care să zac. Să zac așteptând.

Și nu pot face nimic mai mult. Simt privirea inchizitorială a veșnicului tiran și zâmbetul său satisfăcut de suferința răbdării mele ajunse la capăt și a liniștii evaporate total și înlocuite de agitația cu neputință de diluat. Iar mintea mea înoată într-o baltă sângerie de întrebări. Da, mă gândesc involuntar la tine.  Mă întreb dacă tu te întrebi de ce nu îți răspund sau dacă te întrebi dacă mă-ntreb dacă te întrebi de ce nu îți răspund…

Ce pot face eu? Nu am nicio putere în fața timpului nemilos care m-a țintuit aici, într-o încăpere goala, fără nicio cale de comunicare… Ce vrei să fac? Pot doar să sper că înțelegi că timpul ne-a jucat o mare festă. Dar poate ne testează doar răbdarea, dorința, curiozitatea… E mai mult decât un jucător timpul ăsta, e un jucător viclean, înșelător, îndoielnic și adunându-le pe toate..e-un tiran!

Dar rezistă prietene, nu te panica! Mâine e o nouă zi și poate timpu-mi va arăta clemență și mă va lăsa să ies din indezirabilitatea acelei camere goale, scăldată-n negurile telurice ale unei răbdări sfârșite, devorate. Mâine sper că mă va lăsa să vorbesc cu tine!

Fiindcă știu că tu aștepți cu nerăbdare un răspuns, neștiind că eu aștept cu nerăbdare să-ți răspund…