Dacă ai putea fi orice...

Și dacă ai putea fi orice, atunci ce ai alege să fii?

Eu aș vrea să fiu un curcubeu în deplina sa ubicuitate ca toți cei din jur să mă vadă peste tot, dar să nu știe unde să mă găsească fiindcă fărâme de lumină dispersată ar fi împrăștiate haotic pe fundalul unui cer de un albastru murdar de petele norilor de abia opriți din plâns. Însă deși mici cioburi din mine ar fi dispuse în văzduh pe o suprafață aparent de nedeterminat și de necuprins, eu nu aș fi decât într-un singur loc, un loc doar de mine stiut...

Aș fi un fenomen bizar pentru mulți și totuși atât de simplu de înțeles pentru cei ce vor să înțeleagă, astfel că farmecul nu ar fi misterul ascuns al apariției curcubeului, fiindcă acesta e de mult elucidat.  Fascinant ar fi doar felul cum m-aș ivi în mod inopinat, surprinzând zâmbete colorate pe chipurile copiilor după ce apriga ploaie le-a răvășit terenul de joacă, decorându-l într-un stil sordid, având ca element dominant de decor noroiul rece și mlăștinos. Păcat că nu mulți copii pot construi castele din noroi, de ce ar fi el mai puțin fascinant decât nisipul?…     

Dar nu îi voi judeca acum pentru supeficialitatea lor căci tot ce vreau e să-i fascinez și pe copiii mici și pe cei mari. Îmi place să cred că pentru aceștia din urmă aș fi un edulcorant al grijilor, problemelor și al veșnicului stres al secolului douzeci și unu, dar câți copii mari își mai fac oare timp să priveasca cerul, mai ales după furtună, când tot ce vor e să-și ferească pantofii de umiditatea săracelor picături disprețuite? Câți mai pot străpunge norii privirii alterate pentru a mai distinge o pată de frumusete aruncată aleatoriu pe un fundal plumburiu, ca o floare de mucigai? 

Într-un astfel de timp abstrus ar trebui să mă întreb de două ori dacă vreau să fiu un curcubeu…Dar vreau. Însă nu o pată multicoloră pierdută pe fundal mefistofelic, nu!                 

Azi vreau să fiu un curcubeu nonculoric!...

Mâine poate voi vrea să fiu o picătură rece și translucidă de ploaie… Nu-mi pasă că mă vor disprețui atâta timp cât mă voi putea strecura în pantoful vreunui superficial și astfel să-mi săvârșesc răzbunarea chiar dacă ar avea probabil prețul scurtei mele vieți de picătură marmoreică. Dar nu aș suporta să zac într-o baltă a suferinței alături de alte picături disprețuite și urâte de superficialii care n-ar înțelege natura noastră apoasă, felul nostru de-a fi.

Dacă-aș fi o picătură de ploaie, cu siguranță aș ataca un pantof!

Dacă-aș fi un curcubeu, poate aș vrea să fiu nonculoric...