joi, 18 decembrie 2014

suntem iubire!


Un sărut- o mie de fiori.
Mâinile lui cuprinzându-i delicat talia subțire, mâinile ei atingându-i ușor gâtul
Buzele lui, buzele ei, buzele lor atingându-se într-o ușoară apăsare, apoi devenind o sigură pereche de buze calde, moi și catifelate ce s-au căutat dintotdeauna, de la începutul vieții pe Pământ sau chiar dinainte. Respirațiile lor devenind un singur suflu într-un sărut așteptat de veacuri, un sărut androginic, etern, primul și irepetabilul, întâiul și ultimul prim sărut a două suflete ce s-au găsit, devenid de nedespărțit prin atingerea sacră a buzelor lor, prin inocenta și pura dovadă a dragostei lor sacre. Pentru că dragostea e sacră! E bucurie, frumusețe, puritate, naturalețe, e tot ce e mai bun în fiecare dintre noi! Vom acționa natual numai atunci când vom acționa cu iubire! E în natura noastră să iubim, e dorința oricărui suflet care se poate realiza prin gesturie corpului acompaniate de gândurile bune ale minții. 
Iubirea e mai mult decât un sărut, e în tot ce facem, în tot ce suntem. Să primim iubire, să dăruim iubire și să fim iubire! Este tot ce putem face mai bun și mai pur. Este schimbarea pe care o putem aduce în noi și apoi în lume. Iubirea e fericire. Fericirea prin iubire e dumnezeire. Putem fi zei. Suntem deja. Trebuie doar să ne reamintim cum. Pentru că știm deja. 
Iubiți! Mereu și din adâncuri!

    sursă foto salome


5 comentarii:

  1. Foarte adevarat! Foarte frumos! <3 Bravo! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Claudia! :) Aș vrea săconștientizeze cât mai multă lume acest adevăr!

      Ștergere
    2. Cu placere, Clau'! Si eu vreau la fel! Sper sa-ti fie citit articolul in special de oamenii care au nevoie! :)

      Ștergere