întrebări

Se gândește uneori la trecut. Se gândește cum unii oameni prezenți acolo, au rămas acum doar o perpetuă și ascuțită absență. Dar încă sunt, îi simte încă, dar ca pe urmele unor spini tăioși, nu ca pe urmele unor strângeri de mână binevoitoare. Dacă ar fi existat prietenie, spirit, franchețe, ei ar fi o prezență, nu un dor, nu o durere.  A rămas amalgamul amintirilor în sufletul ei, dar cât de viu se va păstra? Cât de pure sau de neschimbate vor rămâne amintirile peste ani? Ce sunt ele? Poate imagini, poate trăiri, poate doar gânduri, cuvinte sau gesturi. Acum sunt destul, dar mâine se pot transforma în nimic. Doar prezentul e cert, inconfundabil, actualmente real. Trecutul poate fi deformat de ani, de oameni, de noi gânduri sau concepții, iar viitorul este acoperit cu o peliculă cețoasă, insolubilă sub acțiunea oricăror preziceri sau ghicitori. Ambiguu, atât.

Cerul de azi, pictat în azur, stropit cu nori albi, pufoși ca puii de pisică ce se joacă în fân, la țară, în verile calde, cerul ăsta senin și cuprinzător e singura certitudine ce-mi mărginește azi ființa. Poate mâine nu va mai fi. Poate va fi plumburiu, întunecat, încărcat cu spleenul prea multor poeți damnați și fără nume. Sau poate nu va mai fi deloc, iar cosmosul va fi mărginitorul ființei mele. Mâine este întotdeauna îmbrăcat în semne de întrebare, la fel și trecutul. E adevărat, nici prezentul nu e veșnică auroră cu miros de cireșe coapte și gust de vacanță, dar semnele de întrebare sunt parcă mai puține.

alte scrieri aici