cenușărese și prințese

Te văd scoțând bricheta și aprinzând țigara. Nu știu de ce, dar îmi place felul cum fumezi, cum rotocoalele de fum iau forma unor pui de dragon pe care îi dirijezi spre tavanul camerei. Știu că îți face rău, știi si tu asta, dar viciile sunt greu de îmblânzit. Eu nu am vicii. Tot ce vreau să îmblânzesc e zâmbetul tău. Dar îmi trebuie niște ghete speciale să-l fugăresc, fiindcă fuge mereu de mine. Și-mi trebuie gheare ascuțite să-l prind, fiindcă zâmbetul tău în colțuri ștrengare fuge mereu spre pițipoance și prințese. Pentru că, ce-i drept nimănui nu-i plac cenușăresele. Dar un colier somptuos și o rochie frumoasă pot transforma cenușăreasa în prințesă? Sufletul ei rămâne la fel, și știi ce? E mai bine. E mai bine să rămână la fel, nealterat de vicii și fandoseli pițiponcești. Pentru că ce folos să fii un bibelou frumos, dar sufletul să-ți fie porțelan solid în insensibilitatea lui?

Poți compara o revistă de scandal și un volum de Baudelaire, Minulescu sau orice alt poet? Niciodată! Pentru că poezia este operă de artă, în timp ce revistele de genul celor menționate sunt simple răutăți strânse în niște pagini peste care se așterne tot veninul societății. Dar presupun că în esență calitatea unei opere depinde de cititorii țintă pentru care este scrisă.

Iar calitatea unei persoane depinde de oamenii pe care și-i dorește în jur? De principiile după care se ghidează? De caracter? Nu știu...

Poate depinde de intensitatea luminii de la candela cu care își caută esența bună în propriul suflet.

mai multe creaţii găsiţi în tabelul de aici