Bucle lejere. Castaniu frumos, tomnatic, sălbatic. Ochi verzi de pisică neagră. Pisică blândă care zgârie rău. Năsuc năstrușnic, cu vârful în vânt. Buze frumoase cu tonuri maronii, nici subțiri, nici pline. Piele albă, dar nu palidă. Portret de lolită castanie, nu clasică. Portret ușor banal, doar ușor. Frumos. Frumoasă. Și parfumul ei- august apus pe-o rochie lungă, lila, ușoară ca fâșiile de nori la apus, trandafirii cu ton dulceag de zmeură prea coaptă. Apoi ar mai fi macii roșii ai verii răsfirați în tenta de foc din firele părului ei. Apoi floarea-soarelui cu uleiul semințelor din ea. Apoi zâmbetele copiilor ce roiesc într-un râu cu apă caldă, lacrimile fierbinți ale unei revederi, puterea unei îmbrățișări, iarba proaspăt cosită, apoi fânul uscat. Prune coapte rostogolindu-se într-o găleată neagră, struguri cocându-se în vițe, un trandafir galben așteptând cuminte în ghiveci, trandafiri ce încă înfloresc și acum. Septembrie. Înainte de septembrie- toată vara. Toată vara în parfumul unei lolite castanii. Iar acum septembrie și toamna ce încă mai este...în părul ei, în vântul care i-l răvășește, în ochii care scilpesc între două anotimpuri, în buzele care nu știu după care din ele să strige, între degetele ei născătoare de cuvinte, în sprânceana arcuită de curiozitate, în pile, în tot. E-o vară întreagă în lolita asta castanie și o toamnă care încă își face loc printre serile de iulie, căci ea încă nu s-a terminat. Iar când se va termina, va trebui să -i facă loc iernii, și aceasta primăverii și apoi de la capăt. Anotimpurile trec, Lolita se schimbă. Fiecare are un parfum și parfumul fiecăruia are mai multe esențe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu