Ţi-ai uitat cămaşa în sufletul ei!..

Răsuflarea încinsă ca jăraticul a sărutului tău pasional îi arde încă gâtul secat precum un teren arid suflat de vânturi deşertice. A tresărit uşor dimineaţa, când ai fugit de lângă ea, dar ştiind că ai cafea în termos, s-a cufundat din nou în căldura leneşă a patului. Când s-a privit în oglindă- martoră a dragostei voastre incestuoase- a remarcat că urmele degetelor tale avide de pielea ei erau acoperite de a ta panjabi turcoaz presărată cu stropi apetisanţi din parfumul tău. Apoi și-a văzut părul răvăşit de devi necruţătoare şi și-a amintit ce-i spuneai când i-l încurcai cu săruturile tale jucăuşe.

–        “Voi pleca pentru un timp”... i-ai spus.

–        “Stiu că vei pleca de tot, nu te ascunde!...” ţi-a răspuns.

–        “Nu. Mă voi întoarce...”

–        “De ce?”

–        “Am nevoie să evadez un timp...”

–         "Din ce ?"

–        ‘’Din lumea în care mă duci tu cu fiecare cuvânt, cu fiecare gest, cu orice ai face...Mă pierd pe mine în tine şi vreau să mă regăsesc...’’

–         “De ce spui că te vei întoarce?” 

–         ” Fiindcă  nu pot fi întreg fără tine cât timp deţii o parte din mine... ‘’

Ştia că minți. Știa că de atunci ochii îi vor fi senini, dar inima îi va plânge, târându-şi lacrimile prin tenebrosul labirint al ultimei voastre amintiri.

“Vreau să-mi laşi această panjabi turcoaz!” a zis Natașa cu ochii uscați, știind că șiruri interminabile de lacrimi îi vor uda mai târziu irișii albaștri, avizi de chipul tău. 

Şi încă o poartă, aşteptându-te...