Lupul meu din basm

Dacă am trăi într-un basm, știu că eu aș fi vrăjitoarea cea rea în ochii celorlalți și poate chiar și în ochii tăi. Dar eu de fapt aș fi  vrăjitoare, nici rea nici bună. Cine spune  că toate vrăjitoarele sunt rele? De ce majoritatea oamenilor o consideră antipatică pe mama vitregă a Albei-ca-zăpada? Într-adevăr, a-i oferi prințesei un măr otrăvit nu este chiar cea mai călduroasă dovadă a iubirii sau un gest prea politicos, dar de ce nu vede nimeni și calitățile antagonistei? De ce nu apreciem originalitatea de care dă dovadă prin diferitele metode pe care le pune în aplicare (pentru a-și anihila fiica, e drept)? Nu putem spune că nu are un simț al strategiei destul de bine dezvoltat, la care se adaugă inteligență, viclenie, capacitatea de a sesiza propriile slăbiciuni și de a acționa.

Dar lupul, eternul agresor, criminal, șarlatan sau cum o fi fost numit sărmanul de atâtea generații de cititori ai Scufiței Roșii sau ai Caprei cu trei iezi, pe lup nu îl compătimește nimeni? Nu. Toți aruncă în el cu vorbe grele, dar câți dintre noi ne-am fi hrănit cu iarbă dacă am fi fost lupi? Câți am fi rezistat tentației la vederea unor iezișor sprinteni sau a unei copile fragede? Chiar și vegetarieni fiind, parfumul de nimfetă al Scufiței Roșii ne-ar fi făcut senzațiile olfactive să turbeze într-un zbucium de arome vecin cu nebunia, care cu siguranță nu s-ar fi lăsat tratat cu afine și mure.

De ce credeți că la botezul Frumoasei adormite, printre ursitoarele bune a apărut șu ursitoarea cea malefică, venind neinvitată și tulburându-i pe toți cei prezenți cu prezicerile ei? Eu cred că a venit neinvitată pentru a împiedica formarea unui nou personaj pozitiv perfect, o altă prințesă fără defecte. Probabil că ursitoarea aceasta era conștientă că adevărată frumusețe a unei opere literare (și nu numai) o conferă adesea caracterul verosimil, iar personajele verosimile sunt cele negative, interesant reliefate în complexitatea lor, îngemănând în personalitatea lor defecte, dar și calități, defectele fiind adesea calități pe care le valorifică într-un mod cu tentă    mai mult sau mai puțin mefistofelică.

Dacă am trăi într-un basm, eu aș fi vrăjitoarea cea rea în ochii celorlalți, dar poate tu ai fi lupul și ne-am putea refugia într-un codru întunecat unde am ridica o casă frumoasă în totalitatea accentelor ei gotice. Iar eu aș încerca felurite vrăji pentru a fabrica iepuri artificiali pentru ca tu să nu mai ucizi iezi și Scufițe. Iarna tu te-ai cuibări la gura șemineului, eu ți-aș mângâia blana și am simți cum fericirea ni se așterne pe piele în ritmul torsului tău liniștit. Da, da, știu! Lupii nu torc, dar noi am trăi într-un basm unde totul e posibil cu puțină magie presărată pe un râs mefistofelic și contagios.
...Tu ai fi lupul meu cu ochi blânzi de motan plictisit, iar eu aș fi vrăjitoarea ta cu surâs de nimfetă și ne-am iubi etern (fiindcă eu ți-aș aduce mereu iepuri fără colesterol, iar tu mi-ai toarce în fiecare seară câte o poveste țesută din gândurile tale de motan blând și singuratic) .