Drum

Și e ciudat cum voiam să spun atâtea cuvinte, să storc fiecare lacrimă într-o silabă. Acolo însă, în ultimele clipe cu tine, lacrimile m-au stors pe mine, m-au stors de orice cuvânt. Iar tot ce-am putut să fac a fost să te îmbrățișez strâns, cu toată ființa mea, cu toți porii sufletului meu infantil, cu toate gândurile ce-mi lunecau prin cuget și prin șira spinării. Aș fi vrut să nu îți dau drumul, să rămâi cu mine, cu noi. Dar am simțit că vrei să pleci, că ai nevoie de asta și atunci am știut că egoismul meu nu mai contează, că fericirea și visurile tale sunt mai importante. Că aripile tale au crescut mari și frumoase, că sunt suficient de puternice ca să te ducă unde vrei. Nu vroiam să-ți dau drumul, dar tu voiai să pleci. Ai ezitat, te-ai uitat în urmă, dar știam că vrei să pleci. Și știu că așa e cel mai bine pentru tine, să culegi din zbor bucăți de visuri, bucăți de succes. Tot ce sper e ca, mergând pe drumul tău, să  te bucuri de fiecare om frumos pe care îl întâlnești, de fiecare zâmbet, de fiecare nouă experiență. Și mai sper undeva, într-un colț timid al sufletului meu, că te vei gândi la mine uneori.

ochii. 22:13

Azi vreau să plâng un râu de amintiri, dar să le plâng în suflet. Știi cum? Să plâng ca să-mi stropesc sufletul cu ele, să-mi spăl fața și dorul. Dorul viitor, care de abia așteaptă să intre nepoftit la mine în suflet, la mine în gând. Poate nu arăt mereu cum sunt, ce simt, dar acum și aici spun că vreau să plâng. Încerc să-mi forțez pleoapele să înghită lacrimile, să nu le lase afară, să le păstreze acolo adânc, heleșteu sentimental pentru irisul brun. Iar irișii vii și proaspeți ai ochilor tăi o să îi păstrez mereu cu mine, o să-i văd mereu, chiar și când nu te văd pe tine o să-ți văd ochii. O să mă gândesc cum le-ar plăcea lor să mă vadă, cum și ce ai vrea tu să fac. O să mă ghideze firele de smarald din ochii tăi. Iar dacă nu...dacă nu mă vor ghida, o să te întreb. Vreau să plâng acum, dar știu că nu are rost. Știu că va fi bine, că vom fi bine. Dorul se tratează cu imaginea ta, cu vocea ta, cu cuvinte. Cu întrebări, cu răspunsuri și cu zâmbete. Vor veni și zâmbetele. Vreau să cred în zâmbetele adevărate și în lacrimile de bucurie. Cred. 

Vreau să plâng acum, dar nu o fac. Înghit gânduri și amintiri printre pleoape grele. 

Amurgul tăcerilor (cuvintele tale)

E vară. Plouă. Și nu pot să adorm. În casă e frig, iar zgomotul ploii îmi picură enervant în timpan. Mă întreb unde ești. Dacă știi că-mi lipsești...Aș vrea să fii aici, să-mi spui o poveste frumoasă, cu glasul pe care mi-l închipui acum atât de blând, de monătenesc, precum un tors odihnitor. Mă tot întreb unde-ai dispărut și în minte își fac loc tot felulu de scenarii. Nici unul nu e bun pentru că în nici unul nu ești cu mine. Unde ești? Scrie-mi! Șoptește-mi!

Unde ai plecat acum când nu se mai termină ploile și am nevoie de poveștile tale? Construiești cumva o arcă? Știu că mi-ai spus cândva că lucrezi la asta. Nu ai vrut să-mi dai detalii. Te-am înțeles. Dar atunci am crezut că vei mai trece pe aici, că mă mai vizitezi. Uneori cred prea multe cuvinte. Iar tu le spui mai frumos decât ar trebui, mai frumos decât e permis. Da, îți spun acum. când de fapt știu că ești plecat. Dar unde ești? De ce nu vii mai repede? Poveștile tale sunt hrană zilnică pentru suflet, iar eu sunt flămândă!

Nu îmi e sete. De fapt nici foame. E doar un mare gol în mine. Un gol pe care cuvintele tale îl umpleau uneori cu zâmbete. Mi-ai spus odată că și eu te fac să zâmbești. Dar ce înseamnă cuvintele în realitate. Tu ai alte surse de zâmbete și fericire. Știu. Pentru că nu ești aici. niciodată. 

Dar mi-e dor. 

Azi mi-e dor de tine și mi-e dor de ducă. Mi-e dor să te găsesc. Nu îmi plac tăcerile unui suflet drag. Nu mă lăsa mult să te caut, fiindcă mi-e frică să te strig. Vino mai repede și umpe golul acela cu un cuvânt!

temă propusă de psi
sursă foto salome