Dragostea se ascunde în spatele unei uși vechi

Eu cred că dragostea se ascunde în spatele unei uși vechi.

Pentru că dragostea pare să existe încă de la începutul a tot ce există astăzi. Și îmi închipui că a existat din prima secundă când două particule de praf stelar s-au întâlnit în îndepărtatul cosmos. Și există cu siguranță încă de la primul apus de soare care a fost înfrânt de frumusețea lunii, și, orbit de dragoste, a lăsat-o să strălucească și să domine noaptea, eclipsând stelele, dar ocrotindu-le totodată cu lumina ei.

Dragostea cred că se manifesta cel mai frumos în epoca rochiilor cu volane multe, mătase, evantaie, jobenuri și frac. Un sărut în caleașcă. O lalea neagră într-o mână mică, înmănușată în alb. O scrisoare stângace, mirosind a vanilie și hârtie de pergament.

Porbabil dragostea a cunoscut mai multă extravanganță în Epoca Jazzului, dar zbuciumul acelei perioade nu îi diminuează intensitatea. Porfunzimea sentimentelor poate fi regăsită la fel de bine în mijlocul unei serate în stil Jay Gatsby, ca și pe o stradă veche și pitorească dintr-un boem Paris al cafenelelor literare.

Nu știu o definiție a dragostei, nu știu ce e. Dar știu că se ascunde în spatele unei uși vechi.

Ce e în spatele ușii nu știu să descriu. Dar îmi place să cred că ușa e descuiată uneori, sau că putem măcar să ne uităm pe gaura cheii...

sursa foto: Salome

back in time

Cât sunt de demodată!
Eu trebuia să mă nasc mai devreme, mult mai devreme. În vremea când oamenii scriau scrisori, când nu existau rețelele de socializare, când, sentimentele se comunicau față în față sau prin scrisori, nu prin SMS-uri. Iar femeile erau mai frumoase, bărbații la fel. Și mai ales iubirea. Iubirea aia frumoasă, sinceră, pare ruptă din trecut. E și acum, nu neg. Dar nu mai are același farmec.
Mie îmi plac pozele vechi. Aș fugi în ele dacă aș putea.
Sunt capricioasă și uneori irascibilă și alteori fără simțul umorului sau fără chef de viață. Și simt că iubire nu e pentru mine în epoca asta. Mi-ar fi plăcut să mă nasc mai devreme...

cum am început să adopt

Nu îmi amintesc câți ani aveam când am intrat prima dată ACOLO. Știu că afară ploua, iar eu mă plictiseam în casă și o tot sâcâiam pe soră-mea să se joace cu mine. Și cum nu putea să facă nimic din cauza energiei mele excesive, m-a luat frumos de mână, m-a vârât sub o umbrelă din acelea albastre cu pătrățele și am pornit pe străduță în sus. Știam doar că mergeam la bibliotecă, fără să știu ce voi găsi de fapt în acel loc. De fiecare dată când soră-mea se întorcea de acolo, petrecea apoi zile întregi fără să mă bage în seamă, prea absorbită de copiii pe care îi aducea din enigmaticul loc numit bibliotecă. Așadar, nu eram prea încântată să merg acolo, dar măcar ieșisem din casă. 

O ușă enormă! Am intrat în urma soră-mii într-un hol micuț. Un miros straniu mi-a invadat nările. Era praf sau era ploaie? Cred că erau de fapt pagini ude de cărți vechi. Și vanilie? cafea era cu siguranță! Îmi amintesc perfect ibricul acela mic, albastru închis și plin de zaț, de lângă o cană mare și un teanc de cărți. Apoi m-a izbit chipul ei într-un mod în care numai soția lui Moș Crăciun ar fi putut să o facă. Păr creț, șaten, cu câteva fire albe și niște ochelari simpatici sprijinindu-se pe un nas mic. A fost ziua în care am obținut permisul de a împrumuta copiii doamnei N. Câte cărți - atâția copii! Pentru că doamna N. le iubea pe toate la fel și știa locul fiecăreia. După ce mi-a făcut permisul ( de fapt era doar o fișă plictisitoare, alb-negru, dar a trebuit să dau prima mea semnătură și chiar mă simțeam ca un om mare), mi-a spus că pot veni oricând vreau să iau alte cărți. A fost destul pentru mine ca să-mi iau lumea în cap. Primul copil pe care l-am luat de la doamna N. a fost "Croitorașul cel viteaz". După ce am petrecut câteva ore cu el, am început să fac rochii pentru păpușa mea și să prind muște pe care le legam apoi cu ața și le agățam de clanța ușii.

Mai târziu, după ce am citit "Huckleberry Finn", am încercat să construiesc o plută din niște crengi găsite în grădină la tataia. Consecința a fost un cui intrat în talpă, pentru care am stat în casă două săptămâni. Dar nebuniile pe care le făceam în încercarea de a mă identifica cu personajele din cărți sunt o altă poveste. Una care trebuie mult detaliată.

Toate aceste nebunii i le datorez însă surorii mele și acelei zile ploioase de vară.
Mulțumesc, A! Dacă nu erai tu, nu știu dacă ajungem așa de timpuriu să fac cunoștință cu doamna N. și cu copiii ei. Iar acum aș fi fost poate mult mai săracă, fără experiența atâtor călătorii fascinante și închipuiri poznașe. Datorită ție sunt azi un cititor vorace. Tu m-ai dus prima dată acolo. Iar eu îți sunt recunoscătoare că mi-ai arătat lumea de dincolo de pagini. După împrumuturi repetate și după ce m-am îndrăgostit iremediabil de copii, au urmat desigur adopțiile. Acestea continuă și vor mai continua mult timp.

dor de august si de...

Mi-e o pofta nebuna de august! De maci infloriti, de soare bland si cald, mangaindu-mi parul, de flori, de albine. Mi-e dor de apusul ala rosiatic, superb, care scalda tot cerul in trandafiri. Mi-e dor de libertate! De timp liber, de scris, de tine, dar mai ales de mine. Vreau doar sa vedem filme impreuna si sa mancan cipsuri si sa gatim si tu sa faci pe sefa, iar eu sa nu ma supar, pentru ca fir-ar sa fie! Mi-e drag rau de tine, dar mai ales dor! Si totusi, lasa! Mai stai pe acolo, ca vine el si august. Si vin zile mai calde, vin zile mai bune, cu soare, cu timp liber, cu scris, cu tine, cu mine, cu noi. 

Uneori simt ca am cam obosit, recunosc. Sau poate imi e prea pofta de august! Nu conteaza. Va veni in curand. Mai am putin de luptat, putin de munca. Acum e momentul sa ma exploatez maxim, sa dau totul! 

O voi face!

Daca e ceva ce am invatat anul asta, am invatat ca sunt puternica!

Si alte cateva lectii...

Precum faptul ca oamenii vin si pleaca, dar cine vrea sa ramana, ramane!

Ca poti sa iubesti fara sa fii iubit (dar vine un moment cand accepti ca nu poti sa schimbi lucrurile si incerci sa uiti ce simti, sa nu-ti mai pese)

Ca ambitia si increderea in fortele proprii chiar fac o diferenta.

Ca m-am schimbat mult.

Ca sunt mai buna, mai puternica si ca inca nu ma opresc aici!

Draga august, nu am timp sa te astept. Sunt prea ocupata.

Vino singur. Asa cum stii tu. Lasa-ma mai intai sa fac tot ce trebuie sa fac. Apoi vino. 

Si te voi primi in suflet cu tot ce aduci.

(Si iata ca am invatat sa scriu si fara diacritice. Cauza: dor de scris combinat cu nevoie de somn.

Se scuza de data asta.)  

turning pain into power

To want someone who is not yours?
You shouldn't.
But...sometimes the feelings are stronger than the mind.
Even so, I try to deny them.
It's better this way.
It's better to forget.
No more tears, no more sadness.
After all, you are happy and that's all that matters.
I should be happy for you.
But the truth is, I wanted you to be happy with me...
But it's ok. I understand.
She's better. For you.
She makes you happy.
It hurts, but I'm used to be in pain.
It hurts to see you together!
But fuck it! You're soo damn beautiful together.
I envy her.
For having something I can't have.
For having you!

I'll be fine.
Maybe not now.
But I believe that better days are coming.
It takes strenght and patience.
I have both.
And soon, my pain will become my power.

"poem"

Sunt o mulțime de stele pe cer,
dar luna lipsește.
ai o mie de gânduri și sper
că unul sunt eu.

fără titlu. fără estetică

Mă lupt cu mine însămi. O luptă fără sfârșit...
Mi-am tot spus că sunt destul, dar uite că tot mă lupt cu mine,
"A fi sau a nu fi?..."
Hmm
A pierde sau a câștiga, mai degrabă.
Dar în lupta cu tine însuți, cine pierde? cine câștigă?
Și ce pierd? Sau ce câștig?
Și de ce tot alternez persoana întâi și a doua?
Și de ce atâtea întrebări? Sau atâtea "de ce" ?
Un lucru e cert: nu-mi place să pun întrebări la care știu deja răspunsul.
Așa că nu o fac.
Am obosit.
Fără cauză. Fără consecințe,
Doar oboseală.
Trece.