nu am inspirație...dar plouă

Nu am inspirație. Chiar deloc. Dar plouă. Și totuși scriu...
Cum azi în autobuz m-am așezat pe penultimul loc liber din spate de tot.
Cum nu am putut să închid ochii pentru că lumea în jurul meu vorbea.
A trebuit să-i ascult, atunci când gândurile mele mă lăsau să o fac.
Discuții banale de adolescenți.
În dreapta mea un cuplu, mându probabil de 3 săptămâni de relație.
Se țin de mână.
În stânga o fată ascultând muzică dintr-un telefon fain. Privește la noi pe sub genele puternic rimelate, privește cu un aer de "nu meritați atenia mea"...
În față patru ochi ce se sorb reciproc.
Glume, gene fluturate în sus și în jos, zâmbete drăguțe.
Da, totul e atât de drăguț.
Superficialitatea e atât de drăguță!...

Eu de ce nu pot oare să o savurez?...
Totul ar fi mai simplu, mult mai simplu

În sfârșit, stația mea. Mă chinui să-mi fac loc printre oamenii aflați în picioare.
Ghiozdanul e greu, spațiul e puțin.
Mă strecor încet, mă împotmolesc.
"Dă-mi mie să te ajut cu ghiozdanul!"
Mulțumesc, suflet bun.
Pentru mine a contat.