sweet obsession

ca zahărul erai pentru gândul meu, ca un fagure dulce de miere.
ca o zi ploioasă cu multă ciocolată caldă,
ca o bibliotecă mare și plină cu cărți vechi mirosind a vanilie.
Erai mult! Erai toți fluturii care zburau și toate trilurile păsărilor.
Bubureze intrate pe fereastră.
bomboane cu mentă.
stereo hearts.
muzica mea preferată.
erai în fiecare bucățică din ceva care-mi plăcea. și toate acele lucruri încă îmi plac. aproape toate. Erai. Ai fost. Ai fost my sweet obsession. Și te-ai topit precum un cub de zahăr cu care îți asemănam uneori sufletul. Evident,m-am înșelat. Lămâile sunt o comparație mai bună.
Dar acum știu ce am de făcut. Pentru o viață sănătoasă și fără complicații evitați dragostea neîmpărtășită. Evitați de fapt toate fărâmele de iubire ce v-ar putea intra în inmă. Veți avea nevoie de succes și mult trifoi proaspăt cu noroc bun de primăvară îndepărtată!

gustul toamnei

Luna e parcă mai mare în seara asta, iar în jurul ei norii capătă o tentă alburie, himerică. Pe tufa cu trandafiri albi de lângă poartă toamna a aruncat câțiva stropi de rugină ofilită. Dar încă sunt frumoși, încă sunt văratici, chiar și fără prospețimea dimineților de iunie. Spuneam cândva, într-o noapte cu iz văratic, vorbind cu mine și cu vântul rece, blând, că mi-e frică de vara asta și iată, a trecut. Acum aș putea spune că mi-e teamă de toamnă, dar e deja aici și nu mă tem. Speram că până la toamnă voi fi cules zâmbete cât să-mi ajungă trei anotimpuri și trei nopți fără stele. Poate nu am fost atât de sagace în culegerea lor, dar am prins totuși câteva. Și nu mă voi opri. Azi, pe înserat,  mi-a făcut cu ochiul un avion, din înaltul cerului și m-am gândit la tine. Am vrut să-i fac cu mâna, dar ar fi fost în zadar. Sunt încă mică, sunt încă pe pământ, iar tu ai crescut atât de mult și continui să crești ca-n basme de repede și de frumoasă. 

Eu mă mai plimb cu capul prin nori uneori, ca să văd dragonii de apă înghețată luptându-se, dar revin pe pământ. Poate dacă aveam o girafă zăboveam mai mult cu capul în nori, dar vecinii mei au făcut-o deja tocană până la ora asta. Nu mi-e frică de toamnă, nu-mi mai e frică de nimic, fiindcă azi m-am jucat în iarba tunsă cu mașina de ras și a fost frumos. Iar murele mâncate au fost zemoase în totalitatea bobițelor albăstrii. 

Pete maronii pe petalele trandafirului alb.

Frig. Vânt intrând rapace prin cămașa subțire, până-n oase și-n gând. Gândul la tine.

Mure. Lună plină înveșmântată-n străveziu și diafan halou. 

Minge colorată în iarba cosită.

Zâmbet de copil. Râsete. Chicoteli. 

Cât de frumoși pot fi copiii!

Cât de frumoasă poate fi toamnă dacă privim lucrurile mici!

Promit să rămân pe pământ, să privesc luna și norii de aici, cu capul pe umeri, acolo unde trebuie să fie. Dacă mi se va face dor de ducă sau de lună, o să scriu o scrisoare cu salutările de rigoare și pentru stele și-am să-mi rog dragonul să o livreze. Eu rămân pe pământ, m-am ancorat bine de data asta.

sursa foto: salome

electric soul

It rained today. 

Big, translucid tears felt fastly from the depths of the sky. "Who might be crying there?" I was wondering while I was standing there, with all those rain drops falling on me. I don't have an answer yet. Maybe someday, somehow, I will find it. Till then, I will stand in the rain more often. It felt wet and cold, but somehow it felt good. Like a silent conversation with Mother Nature. But I am still soo little, soo young, with soo many things to learn. And dancing in the rain is one of them, There were no thunders, but there was an electricity in the air and I wished it to come from my soul, but the electricity was in the rain, not in me, not in my veins. I want to dance in the rain, in the rythm of the falling raindrops . I just want to go wild for a minute and simply dance like there is nobody watching, like it's my last chance to dance, to smell the rain and to breathe your unspoken words. Maybe  I don't know much about myself, but I know that I am young, that I have a wild soul and that I want to dance in the rain al least once in this life.  

am mirosit iarba și m-am gândit la oameni

Azi am inhalat mirosul de iarbă proaspăt cosită și m-am gâmdit la oameni. Inoculând prospețimea verdelui crud în irișii-mi triști, m-am gândit la acei oameni care au trecut prin viața mea, împreună cu care am mers poate o bucată mai lungă sau mai scurtă de drum, dar care acum au plecat. Nu pot să nu mă întreb de ce pleacă oamenii din viețile noastre, de ce unii se îndepărtează de noi aparent fără motiv. E frustrant să te simți mereu ca o păpușă veche aruncată în pod pentru că părți din sufletul sau din personalitatea ta au nevoie de paliative sau pentru că nu ai ajuns la un stadiu complet de cristalizare sufletească, morală sau de orice fel. E ca atunci când suntem mici și abandonăm jucăriile vechi pentru cele noi, sau creștem și ignorăm ambele categorii, crezând că suntem atât de superiori în aroganța noastră de copii mari. E trist.
Uneori durează prea mult până ajunge cineva la tine să șteargă praful de pe sufletul ținut în mâini străine și abandonat de prea mute ori. E trist când vezi persoana venind, dar praful e deja prea gros și nu-ți mai vede sufletul deloc sau îi e prea teamă de ce va găsi sub perdeaua de plecări instantanee și neexplicate, de cuvinte rămase într-un vid străin, sibilin,  fără putere de a atinge corzile inimilor unor oameni considerați cândva prieteni. Prieteni buni sau oameni pe care îi admirai, pe care încă îi mai admiri, cărora obișnuiai să le transmiți mereu mesaje în sticluțe mici astupate cu trifoi, ca să nu fugă cuvintele în mare. În marea de nimic.
Dar așa sunt eu, călătoresc printre iluzii, caut pansamente și văd uneori câte o întidere de apă marmoreică și sticloasă, mirosind a gânduri bune și a oameni frumoși. Și alerg vivace spre marea aceea, spre talazuri, alerg spre insula dezirabilă cu oameni frumoși, insula din mijlocul mării.
Apoi deodată mă trezesc cu găleți de saramură peste suflet, aducând doar necuvinte și ștergând și ultima urmă a fetei Morgana ce duce-n spate toți oamenii ce au plecat fără să-și ia rămas bun, fără să mă mai păstreze în sufletul lor, sau măcar într-o vagă amintire. Fiindcă insula-i doar himeră obraznică, iar marea ecxistă, dar e-o mare cu nimic.Poate stilul meu de-a alerga spre oameni și spre inimile lor e incongruent. Da. E vina mea. Mereu. Poate nu voi ști niciodată cu ce am greșit dacă nu întreb, dar pe cine să întreb? Pe cei ce m-au abandonat când aveam mai mare nevoie să-mi țină sufletul sfios în mâini, pe cei foarte locvace care și-au luat vorbele și m-au lăsat într-o baltă de tăceri?
Poate e doar vina mea. Probabil nu știu să vorbesc unui suflet astfel încât să-mi simtă vibrația gândurilor. Și asta e destul de rău încât să nu pot respira decât acel aer vetust, aerul din podul cu jucării vechi de care nu-ți amintești niciodată, cu panglici colorate de lustrin, spărgători de nuci și povești uitate.  

sursa foto: salome

summertime sadness

But today all I want to say is...

Kiss me hard before you go, summertime sadness!...

Kiss my scars and hug my eyes, 

hold my soul in a new sunrise. 

Drop a warm tear over my empty glass of happiness and pour some waterlillys over my frozen body. Summer goes, autumn comes.  Don't let me fall like a dead leaf, because I am here. And I will scream until you here me. I am alive and I keep on walking. You may let me fall, summertime sadness, but I will raise and become stronger. I am not just a shell in the oucean anymore. I know where I am supposed to go, I know what I am supposed to do. I know I can. I know nobody can stop me. So if you don't belive, just watch me!

Un cerc deschis

Simt uneori că mă învârt în cerc,

mergând fără țintă către niciunde,

dar perpetuu caut și încerc

să găsesc un tremur de secunde.

Viața e un cerc deschis,

viața ne duce unde vrea,

iar noi o ducem unde vrem.

Nu există drum închis.

Există ferestre și uși nedeschise încă,

Există primejdii fără poruncă.

Există un destin, dar este și visul...

sunt copii fără nume, 

și copiii ce-s visul.

Să rămân mereu copil într-un cerc deschis

e visul meu bun, fericirea desprinsă

din ochii galactici și din venele-mi calde,

dintr-un negru abis

sau dintr-un stilou aprins

ce plânge cuvinte pe suflet și-n gând.  

temă propusă de psi