Doar miercuri. Dar e de ajuns.

Azi e cea mai bună zi din săptămână și cred că de azi ziua de miercuri va deveni preferata mea. Pentru că azi nu a trebuit să-ți mai sorb cu aviditate zâmbetul pe care-l împărțeai altora, nu. Azi mi-ai zâmbit mie! Și mai mult de atât, m-ai văzut. Azi te-ai uitat în ochii mei și mi-ai zâmbit. Iar eu simțeam că mă topesc sub jăraticul din ochii tăi de cărbune, iar buzele tale frumoase arcuite în colțul gurii pentru mine mi-au făcut sufletul să tresară de bucurie. Știi, mi-a fost teamă că nu o să-ți pot spune nimic. Dar ți-am zâmbit și eu timid, stângaci, așa cum sunt eu de fapt, timidă și stângace. Dar tu nu ai de unde ști fiindcă nu ai niciodată timp să mă cunoști, să-mi vorbești sau să-mi zâmbești. Mai puțin azi. Azi mi-ai vorbit mai mult ca oricând, m-ai văzut, m-ai auzit și mi-ai zâmbit. Cred că azi m-am îndrăgostit și mai mult de tine, cu un zâmbet și cu doi ochi mai mult. Cu cincizeci de grame de fericire mai mult, fericire pe care mi-am luat-o azi din tine. Mulțumesc!

...Dar dragostea neîmpărtășită moare. Iar tu nu îmi vorbești, nu îmi zâmbești, nu mă vezi, nu mă auzi...

Mai puțin azi. În cea mai bună zi. Miercuri... De-ar fi toate zilele de miercuri așa, le-aș redenumi pe celelalte zile ale săptămânii "miercuri". Pentru că nu-mi mai ajungi și mi-e mereu sete de chipul tău și de zâmbetul ștrengar din colțul gurii pe care îl culeg cu grijă de fiecare dată când îți răsare pe chip. Azi mai mult ca oricând, fiindcă azi a fost pentru mine.
Zâmbetul tău, privirea și cuvintele rostite cu vocea aceea care-mi place atât de mult au fost pentru cincisprezece secunde ale mele. Azi. Când e doar miercuri. Dar e de ajuns.