Stau sub întunericul diluat cu stele și aștept
ca măcar una dintre ele să se desprindă de pe nemărginita boltă căptușită cu
abanos și să alunece într-un gest august spre Pământ, spre mine și spre
niciunde.
Îmi
plac stelele. Ele sunt licuricii ce clipesc noapte de noapte deasupra noastră, chiar dacă nu le vedem tot
timpul, fie din cauza balaurilor de smoală numiți nori, fie din pricina altor
preocupări.
Și dacă-mi plac atât de mult, de ce vreau oare să moară un astfel de licurici? Doar ca să-mi pun o dorință. Dar e drept să piară o lumină pentru o dorință? Nu.
Dar știu că și tu vrei asta. Și tu, și alții și mai mulți, cu toții vreți să moară biata făptură lucitoare. Însă dacă privim toți același astru în cădere, atunci din declinul lui se vor clădi mai multe visuri, nu doar unul, și poate unele se vor îndeplini cândva.
Când se stinge o stea se aprind visuri în noi. Nu, pieirea ei nu garantează îndeplinirea dorinței tale, copile, e doar o superstiție, știu. Dar îti poate arăta ce-ți dorești mai mult căci trebuie să alegi dorința imediat ce astru-și începe fulguranta tură de înot fără cale de întoarcere prin straturile atmosferei, scufundându-se-n neant până la terestra destinație finală.
Și atunci? Atunci tu, muritorule poate ai noroc să-ți dorești ceea ce-ți trebuie. Dar chiar de nu o faci, vei realiza că nu ești singurul în Univers cu viața privată de efemeritate. Vezi? Și stelele pier..Chiar dacă trăiesc mai mult ca noi, și sclipirea lor are o limită. Poate înveți de la ele să prețuiești viața mai mult.
Mulțumește-i întunericului! Nu ai vedea stelele fără el…
Dar știi ce-ar fi mai bine?
Să iei o păpădie, și în timp ce sufli cu putere în direcția ei, să-ți pui dorința. Semințele ei se vor împrăștia și din ele vor răsări alte păpădii. Astfel din moartea unei ființe pot renaște mai multe. Nu ar mai fi însă la fel deoarece păpădiile sunt mai la îndemână, mai mici și nu strălucesc, nu-i așa?
Iar tu, egoista ființă avidă de praf stelar, vrei să moară licuriciul!
Nu te teme, toți avem o mai mică sau mai mare doză de egoism stocată în vene…Și eu vreau să inhalez praf de stele căzătoare și să visez…
Și dacă-mi plac atât de mult, de ce vreau oare să moară un astfel de licurici? Doar ca să-mi pun o dorință. Dar e drept să piară o lumină pentru o dorință? Nu.
Dar știu că și tu vrei asta. Și tu, și alții și mai mulți, cu toții vreți să moară biata făptură lucitoare. Însă dacă privim toți același astru în cădere, atunci din declinul lui se vor clădi mai multe visuri, nu doar unul, și poate unele se vor îndeplini cândva.
Când se stinge o stea se aprind visuri în noi. Nu, pieirea ei nu garantează îndeplinirea dorinței tale, copile, e doar o superstiție, știu. Dar îti poate arăta ce-ți dorești mai mult căci trebuie să alegi dorința imediat ce astru-și începe fulguranta tură de înot fără cale de întoarcere prin straturile atmosferei, scufundându-se-n neant până la terestra destinație finală.
Și atunci? Atunci tu, muritorule poate ai noroc să-ți dorești ceea ce-ți trebuie. Dar chiar de nu o faci, vei realiza că nu ești singurul în Univers cu viața privată de efemeritate. Vezi? Și stelele pier..Chiar dacă trăiesc mai mult ca noi, și sclipirea lor are o limită. Poate înveți de la ele să prețuiești viața mai mult.
Mulțumește-i întunericului! Nu ai vedea stelele fără el…
Dar știi ce-ar fi mai bine?
Să iei o păpădie, și în timp ce sufli cu putere în direcția ei, să-ți pui dorința. Semințele ei se vor împrăștia și din ele vor răsări alte păpădii. Astfel din moartea unei ființe pot renaște mai multe. Nu ar mai fi însă la fel deoarece păpădiile sunt mai la îndemână, mai mici și nu strălucesc, nu-i așa?
Iar tu, egoista ființă avidă de praf stelar, vrei să moară licuriciul!
Nu te teme, toți avem o mai mică sau mai mare doză de egoism stocată în vene…Și eu vreau să inhalez praf de stele căzătoare și să visez…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu