privesc o fată goală, cu unghiile-nfipte în sine și fața ascunsă

Se încovriga acolo, lângă malul apei, goală, cu genunchii la piept și fața ascunsă. Încerca să-și cuprindă spatele cu mâinile, să-l cuprindă de tot și să-l zgârie până s-ar goli de sânge și de carne și n-ar mai rămâne decât coastele. Înfigea unghiile cât putea, cât să nu mai știe dacă o dor unghiile sau doare carnea în care se înfig. Nu mai știa de unde curge sângele, de sub unghiile rupte sau de sub carnea desprinsă. Dar ce mai conta? Nu avea nevoie nici de carne. nici de unghii. De nimic. Voia doar să nu mai simtă.
Eu o priveam de partea cealaltă a apei, dar ea își ascundea fața în scobitura formată de sânii striviți de genunchi. Știam că nu o să mă vadă, că nu vrea să mă vadă, că nu o să-și ridice fața să se uite în apă. Apa i-ar fi spălat sângele de pe spate, sângele de pe mâini. Dar știu că nu s-ar fi mulțumit cu asta. Și alege mai bine să lase sângele să se usuce, decât să-l spele.

Încă o privesc. Ea continuă să scormonească prin sine, cu degetele însetate. Știu că odată ce începe e greu să se oprească. Aș vrea să nu mai înceapă deloc, nicicând, niciodată. Dar ce pot să fac? Să sper la ziua în care se va cicatriza și cauteriza. Ea. Toată. Irepetabil.

pe o cale ferată suspendată

Stătea cu picioarele atârnânde, pe marginea unei căi ferate suspendate. Nu se uita in jos, pentru că îi era frică de înălțime. Se uita în depărtare, trecând cu privirea peste brazi, ajungând până la crestele munților și apoi dând o tură pe vârfuri de nori și pe ciocuri de vulturi solitari. Atâta viață și totodată atâta pustietate...În afară și în sine. Trăia prin ochii vulturilor cu ciocuri ascuțite, prin verdele brazilor și prin zăpadă rece de pe crestele munților, dar pentru cât timp?
A deschis ochii. Pe marginea scaunului, cu ochii într-un ecran. Mai multă pustietate decât viață.
Noroc că imaginația e ca un macaz care-ți permite să treci de la vid la viață.

niciun titlu. doar tristețe și realism aici

Văd doar o pagină albă. Nu știu cu ce să o umplu pentru că nu te cunosc. Nu știu cine ai fost sau cine vei fi. Simt că nu mai știu nici cine ești. Simt că tot ce știu cu certitudine e ce sunt eu pentru tine. Și mă înspăimânt, pentru că să nu fii prima opțiune a persoanei care e prima ta opțiune nu e un sentiment prea plăcut. Să știi că ești doar un pic mai ok decât restul, doar un pic mai suportabil, doar un pic mai puțin plictisitor nu e plăcut. Aș zice chiar că doare. Știu că nu vrei să doară. Poate doar eu fac să doară și tu chiar nu ai nicio vină.  
E vina mea că-mi pasă prea mult, nu vina ta că-ți pasă prea puțin.

sursa foto keepingmypride

tu ce floare ești când cade ploaia?

A venit ploaia și a ciufulit păpădiile din grădină. Lalelele s-au strâns și ele sub pielea galbenă. Liliacul care îmi inunda nările, se lasă acum adulmecat. E zgribulit și el ca toate celelalte. Doar floarea de Nu-mă-uita a  rămas neschimbată, firavă în albastrul ei văratic, blând. Firavă, dar oare cât de firavă...
La câte ploi va rezista?
La câte depărtări?
La câte gânduri?

Ploile sunt ploi. Fie reci, fie calde, toate curg din nori. Norii diferă, dar toți acoperă cerul. Când sub bucata mea de cer plouă, poate sub bucata ta de cer cad raze de soare. Raze prea puternice ca să mai vezi albastrul florii de Nu-mă-uita cum caută un loc la tine pe retină.
Tu ce floare ești când cade ploaia?
Știu deja ce nu ești. Nu ești ce sunt eu. Și îmi pare rău.
Pentru mine.
Tu probabil ești liliac.

când omu-ți devine drog

Când omu-ți devine drog e timpul să pleci.

Nu aștepta să devii dependent. Dependența de oameni e greu de tratat. Și o să suferi- 

de fiecare dată când te va ignora, când va prefera pe altcineva în locul tău, când vei realiza că nu ești prima opțiune a persoanei care e prima ta opoțiune!

Fugi, copile! Când realizezi că te-ai atașat, fugi! Distanțează-te! 

Te-ai descurcat până să apară persoana asta în viața ta, îți amintești? 

Da, știu că îți face zilele mai bune, știu că te face să mai uiți de nefericire, dar într-o zi te va distruge.

Și în ziua aia vreau să-ți amintești că ai mai trecut prin asta. Nu va fi la fel, nu cred că doi oameni te pot distruge în același mod și în aceeași măsură, dar ai mai trecut prin asta. Și ce ai făcut? Ți-ai lipit bucățile crăpate cum ai știut mai bine și ai mers înainte. 

Important e să știi că oamenii sunt temporari. 

Important e să nu te aștepți să rămână.

Important e să știi că poți trăi fără ei. Poți trăi după ce pleacă.

Mereu ai făcut-o. Mereu o vei face. 

când treci prin iad cu trandafiri în mâini

Mai pune niște vin pe trandafirii ăia negri, mai pune o rană pe suflet. Puțină durere nu a ucis pe nimeni, dar adaugă puțină tăcere și posibil să te mai apropii cinci centimetri de moarte. Adaugă incertitudini, adaugă frică, singurătate, gânduri. Ești aproape acolo. Dar tot ai trandafirii în mâini. Amintește-ți că nu sunt oricum. Sunt scoși din tine. Miroase-i! Îmbată-te cu ei! Îmbată-te cu tine! Nu ai nevoie de altcineva pentru asta. Îți ajungi! Se zice că dacă mergi prin iad nu e bine să te oprești. Dacă mergi prin iad cu trandafirii tăi negri în mâini, cu atât mai mult trebuie să continui să mergi. Sunt locuri mai bune pentru ei. Locuri mai bune pentru tine. 

waiting and craving

I think I'm craving for arms that will never hold me, for lips that would never touch mine, for eyes that will never see me as I really am. For eyes that will never see me at all. I'm just staying here, drown in my comfortable loneliness, waiting for someone that will never come, for something that will never be. I'm staying here, with all the love I'm capable of giving locked deep inside me. But I feel that I'm waiting for love I will never receive. 

sursa foto: keeping my pride