duminică, 26 aprilie 2015

au înflorit cireșii (de unde vin norii, de unde seninul)



A nins peste cireșii înfloriți, iar petalele și fulgii de nea au făcut dragoste. 
Eu am privit tăcută, uimită de iubirea lor celestă. Fericită că există încă frumos, există încă alb în negru și soare în nori, și zi în noapte și chiar dragoste în ură. Există o existență eternă cu doi poli opuși, iar noi pendulăm perpetuu, mai aproape când de unul, când de celălalt. Sufletul meu pendulează între certitudini și incertitudini, între noapte și zi. Uneori soarele intră în nori, alteori norii se topesc în soare. Nu știu de unde vine fiecare nor, la fel cum nu știu de unde vine fiecare rază de soare. Știu însă că sufletul meu are nevoie și de lumină și de întuneric, în doze mai mici sau mai mari, completându-se reciproc în funcție de natura momentului. 

2 comentarii:

  1. Găsesc la tine câte o idee care mă pune pe gânduri. Sufletul are nevoie şi de lumină, şi de întuneric. Să ştii că aşa e. Şi numai ca să înţelegi lumina, e nevoie de întuneric. :)

    RăspundețiȘtergere