vineri, 25 octombrie 2013

Putregaiul şi formele sale...



 Brânduşele umpleau smaraldul impur al câmpului de octombrie, dar ce izbitor contrast între impuritatea verdelui murdar de rugină şi liliachiul parfumat al unei brânduşe! Trebuie să culeg acest ultim strop de vară din nemărginita toamnă până nu-l cuprinde putregaiul! Dar ce e de fapt acest putregai ce există în cantităţi considerabile în jurul nostru şi în noi? 

De fiecare dată când nu reuşeşti să vezi frumosul din cauza rădăcinilor sale urâte, cred că un gram de putregai se aşterne pe sufletul tău aparent aflat încă în termen de valabilitate. Şi ori de câte ori un copil îţi zâmbeşte sau îţi pune o întrebare, iar tu nu îi răspunzi cu un zâmbet, să ştii că în acel moment putregaiul din tine lucrează, te domină, te controlează, dictându-ţi acţiuni şi gesturi acoperite de un văl decrepit, mucegăit, pestilenţial.

Ori de câte ori acţionezi sub influenţa instinctelor negative şi oarbe, incapabile de a sesiza sentimentele şi emoţiile celorlalţi, rănindu-le astfel prin gesturi cu alură de pumnal tăios, grame de putregai se adună, se depun pe membrana fragilă şi uşor influenţabilă a sufletului tău, a personalităţii tale.

Şi totusi, putregaiul rămâne subiectiv în ciuda obiectivităţii aparente ce-l îmbracă, fiindcă poate ceea ce eu consider a fi putred într-un om, altcineva poate că va găsi acel ceva înfloritor, revigorant. Dar aceste percepţii depind de fiecare persoană în parte şi de concepţia fiecăruia despre bine şi rău, urât şi frumos.

Cum percep eu putregaiul?
Îmi place să cred că nu este de necombătut. Îmi place să cred că poate fi estompat, diluat cu acetonă extrasă din zâmbete, şi astfel membrana lemnoasă a sufletului îşi poate recăpăta aspectul neted, îngrijit, frumos. Aspectul numai. Urme de putregai vor rămâne fie pe suprafaţă, fie inoculate în scoarţă, căci odată ce te cuprinde acest văl, nu îl vei înlătura niciodată în totalitate.

Dar poate că nu te cuprinde...De unde ştim că putregaiul nu este un văl aruncat asupra noastră încă de când ne începem existenţa? Probabil a fost dintotdeauna, fiindcă nu am cunoscut, nu cunosc şi probabil nici nu voi cunoaşte vreodată un suflet neatins câtuşi de puţin de putregai...Desigur, în măsura în care poţi cunoaşte un suflet...


Adevărul este că nu ştiu ce e putregaiul
sau dacă e urât ori frumos. Îmi place aspectul 
florilor de mucigai, dar nu şi parfumul pestilenţial ce le învăluie...



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu