O persoană
nonculorică și o persoană curcubeic zugrăvită
își pot asculta oare reciproc vibrația eului lăuntric? Și dacă reușesc
într-adevar ce vor descoperi?
Micile și
marile detalii deopotrivă conferă unicitate individului, dar indiferit de
coloritul nostru interior, aceeasi esență ancestrală picură în venele noastre. Ar putea așadar constata că aceeași geană
vânătă de lumină invadează camera sufletului lor printr-o sticlă translucidă
camuflată în fereastră cu geam opac.
Însă chiar
dacă la baza evoluției noastre se găsesc
aceleași instincte atavice, nu toți ne cristalizăm personalitatea după aceleași
principii, nu avem toți aceleași dorințe sau pasiuni astfel că nu vom privi lumea din aceeași
perspectivă. Vor descoperi poate în urma analizei reciproce a muzicii lăuntrice
că o melodie este scăldată în lacrimi de cenușă, iar cealaltă în sărutări
solare.
Dar într-un
suflet nonculoric nu găsesti oare și un
ciob de curcubeu, iar într-un suflet colorat-un fir de cenusă?
Poate că trebuie
să cauți mai întâi în tine însuți opusul ritmului ce-l crezi ritmul tău
interior, apoi abia să asculți vibrația altui suflet. Greșesc ?Foarte
probabil.Dar nu e oare o adavărată imixtiune ca dendritele nonculorice și cele curcubeice să încerce să-și înțeleagă șoaptele? Poate că ar trebui să rămână fiecare în propria sferă pictată atât de diferit!..
Dar cine
spune că persoanele ce dansează pe
ritmurile acelorași culori sau nonculori își pot asculta mai bine atona șoaptă lăuntrică?
De-aș găsi răspunsul la aceste întrebări, sau
cineva mi l-ar șopti, l-aș filtra
perpetuu prin timpanul ochiului și-al inimii până m-aș convinge că e alcătuit
din sacerdotale picături de adevăr. Dar nu cred că m-aș opri decât atunci când
timpanul ar obosi…Poate că unele întrebări nu își au răspuns, sau dacă au, este atât de puțin exhaustiv că trezește în noi alte zeci, sute, mii de întrebări!...Uneori e mai bine poate să înfrânăm setea inexorabilă de răspunsuri și să ne mulțumim cu tăcerea fadă dar uneori atât de liniștitoare…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu