au înflorit cireșii (de unde vin norii, de unde seninul)

A nins peste cireșii înfloriți, iar petalele și fulgii de nea au făcut dragoste. 

Eu am privit tăcută, uimită de iubirea lor celestă. Fericită că există încă frumos, există încă alb în negru și soare în nori, și zi în noapte și chiar dragoste în ură. Există o existență eternă cu doi poli opuși, iar noi pendulăm perpetuu, mai aproape când de unul, când de celălalt. Sufletul meu pendulează între certitudini și incertitudini, între noapte și zi. Uneori soarele intră în nori, alteori norii se topesc în soare. Nu știu de unde vine fiecare nor, la fel cum nu știu de unde vine fiecare rază de soare. Știu însă că sufletul meu are nevoie și de lumină și de întuneric, în doze mai mici sau mai mari, completându-se reciproc în funcție de natura momentului. 

Umbra unei iubiri...

Am stat în umbra iubirii pentru tine, privindu-te mereu cu scântei în ochi, dar tu nu le vedeai niciodată cum se înghesuiau în coada ochiului, gata să irumpă în focuri. De fapt tu nu m-ai văzut nici pe mine. Până în ziua când ți-am spus, mai mult sau mai puțin...știi tu, că însemni ceva pentru mine.

Dar nu știu nici acum ce ai înțeles tu. Știu doar că orice ai înțeles, nu ți-a păsat. Nici măcar atât cât să încerci măcar să răspunzi la un simplu salut...Am obosit să cred că o să-ți pese vreodată. Ar fi fost frumos, adică noi doi. Dar dacă nu poți vedea lucrul ăsta, dacă nu poți vedea focul din ochii mei, eu nu te pot forța. Mai greu a fost să accept că nu o să-ți pese vreodată.
Uneori îmi doresc să simți și tu cândva toată suferința asta! Apoi îmi dau seama că nu ai putea, că nu ești făcut din același lut ca și mine, că tu ești rupt dintr-o stea, iar în mine zace o lună infinită, interminabilă și irepetabilă. Te-aș fi învățat să iubești cu adevărat, știi tu...cu fiecare colț al sufletului și cu fiecare celulă din corp. Dar e mai bine așa, așa  cum e acum. Te-aș fi iubit prea mult dacă ai fi fost al meu, iar tu nu te-ai fi mulțumit doar cu mine. E în regulă. Mie îmi sunt destul. Uneori îmi doresc ca lucrurile să fi fost altfel, dar îmi amintesc că nu le pot schimba și că probabil e mai bine să nici nu încerc. Așa că rămâi în balta de superficialitate, dacă asta te face fericit.
 Eu sunt mai bună de atât.   

în inimă

Cred că sentimentele ar putea fi înscrise pe o spirală fără sfârșit cu doi poli: 

la un pol sunt sentimentele ce-ți fac bine,

la celălalt pol sunt sentimentele ce-ți fac rău. 

Ambii poli sunt fără sfârșit desigur, depinde de care infinitate vrei tu să fii mai aproape...

Dar mă întreb uneori... cine alege? Tu sau inima? Poți să controlezi sentimentele? Îmi place să cred că da, chiar vreau să cred asta. Dar unori simt că sunt doar o păpușă care dansează după muzica inimii, după ritmul ei. Iar uneori bat prea multe tobe acolo, bat prea tare, și e greu să-mi aud gândurile. Tot acest cumul de sentimente, întrepătrunderea lor, începutul unuia la sfârșitul altuia, scântei, focuri, ploi tropicale, pași, zgomot. E ca o mare gară unde a staționat caravana circului.Dar mie nu-mi place tot acest zgomot haotic. Trebuie să dau un telefon la gară, să  pun să fie evacuați toți acei clovni cu plete încâlcite, toți acei tigrii... tot circul!

Vreau un moment doar cu inima mea și cu mine. Doar zece minute, sau zece secunde, sau zece cuvinte:
Acceptă! Nu ai nevoie de cineva care nu te vrea!

Noapte de aprilie

E noapte de aprilie, iar la mine-n suflet găsești tot ce vrei.

Găsești zâmbetele de ieri, de azi și de mâine,

lacrimile de alaltăieri,

sentimente

amintiri

visuri

închipuiri

clipe

viață.

Da, găsești multă viață la mine-n suflet. Și mai găsești un zbucium, o căutare. Pentru că merg pe un drum, pe drumul meu, dar încă nu știu exact unde duce. Voi vedea când voi ajunge acolo. Și voi ajunge, pentru că merg pe drumul meu cu picioarele goale (să simt mai bine fiecare pas pe care-l fac), cu încrederea de mână (pentru că am descoperit că e cea mai bună prietenă) și cu o lună imaginară deasupra (fiindcă uneori simt nevoia unei mici escapade în imaginar)

E noapte de aprilie și fac inventarul sentimentelor mele. Sunt multe. Sunt scântei mici, scântei mari și focuri. Dintre acestea, iubirea pentru tine e un foc pe care vreau să-l sting și nu pot. Și nu înțeleg de ce nu găsesc apa care să stingă focul ăsta, când tu nu mi-ai dat niciun motiv să-l țin aprins, când sentimentele tale pentru mine nu bat mai tare decât acele unui ceasornic stricat. Dar ce zic eu? Aș putea să dau foc ploii pentru tine și tot nu ți-ar păsa. Dar nu mă mai ostenesc, încerc să nu o mai fac. Știu că și tu poți iubi și cred că deja o faci. Doar că eu te-am ales pe tine și tu ai ales pe altcineva. Nu. "Ales" nu este termenul potrivit. Nu alegem noi pe cine, când și pentru cât timp iubim...

E noapte de aprilie, iar la mine-n suflet găsești tot ce vrei.

Dar tu nu cauți nimic la mine în suflet, iar eu nu te pot face să vrei să cauți.

Am înțeles. E în regulă. Voi fi destul pentru altcineva, altcândva...

Acum am nevoie doar de mine. Iar mie îmi sunt destul. 

mai multe scrieri in tabelul de aici