Când înot în golul din propriii-mi ochi

Înot în golul din propriii-mi ochi când te privesc.

Și mă scufund printre epave căptușite cu alge bătrâne și dinți de rechin.
Cobor tot mai adânc, ca într-o groapă smolită cu incertitudine și răspunsuri închipuite
Și mă zbat între realitatea voastră și realitatea mea.
Iar realitatea mea are două planuri:
realitatea mea ancorată în realitatea voastră
și realitatea mai puțin reală ce se intersectează in plan oniric cu mine.
Deci mă zbat între trei realități.
Și nu trăiesc în niciuna.
Nimeni nu trebuie să te învețe să respiri,
este ceva implantat din vremuri ancestrale în instinctele, deprinderile și impulsurile umane.
Dar a trăi?
Poate că încă nu m-am deprins să trăiesc...
Poate că tot ce-am făcut a fost să respir într-o oscilație continuă printre realitățile mai mult sau mai puțin realități.
Nu.
Traiesc, dar într-un ritm absent, diafan, lunatic.

Înot în golul din propriii-mi ochi când te privesc.
Pe tine- reflexia mea în propriul suflet...