I se părea că poate să o îmblânzească. Poate chiar credea că a îmblânzit-o. Dar cum să îmblânzeşti un copil al lunii? Ea era la fel ca luna. Uneori timidă, abia vizibilă, ca o lună nouă, subţire şi gingaşă. Alteori strălucitoare, arătându-şi toată lumina deodată ca o lună plină, frumoasă. Dar mereu sălbatică. Un copil sălbatic. Cum îşi închipuie nesăbuitul ăsta şi alţii că o să o îmblânzească atâta vreme cât ea nu vrea să fie îmblânzită? Nu văd că unui copil sălbatic îi ajunge luna şi poate o pisică?
Nu. Pentru că ea e mereu prea drăguţă. Îşi ascunde luna plină sub veşmânt de lună nouă.Şi asta o face să pară gingaşă. Dar ei nu ştiu că cei gingaşi sunt de multe ori cei sălbatici.
