Cu faţa biciuită de aprigul vânt, îmi continui drumul fără de sfârşit. Te caut perpetuu dar se pare că eşti de negăsit. Şi poate că-i mai bine aşa, căci dacă te-aş găsi, atunci aş pierde o parte din libertatea mea, fiindcă ar trebui să o împart cu tine.
De ce nu te găsesc? Numai tu ştii sau poate că nici tu...Poate că sufletul tău e dominat de grandomanie şi de narcisism într-atât de mult încât nici tu nu mai ştii cine eşti, crezându-te mult superior pentru autoanaliză, crezând că alţii trebuie să te analizeze şi socotind orice critică un sacrilegiu la adresa ta.
Eu nu te cunosc fiindcă te-am căutat în zadar, dar ştiu că eşti orgolios peste măsură şi mai ştiu că eşti precum un poltron emaciat, fugind de teama unei priviri, ştiind că ar putea fi o privire pe care n-ai să poţi s-o uiţi uşor. Şi fugi...Fugi continuându-ţi drumul incorigibil, dar refuzând să admiţi când greşeşti, refuzând să urmezi o altă cărare ce ar putea fi pavată cu trăiri şi emoţii proaspete şi alegând în schimb aceeaşi veche potecă pe care toţi o aleg. Dar nu mă surprinzi fiindcă ştiu că în esenţă toţi sunteţi la fel chiar dacă în aparenţă diferiţi.
O voce tremurândă îmi tot şopteşte că tu ai putea fi altfel, dar acea voce e optimismul din mine, deci nu mă-ngrijorez căci ştiu că este în minoritate. Ştiu că nu sunteţi toţi la fel fiindcă fiecare persoană este unică, dar mentalitatea ta nu diferă cu mult de-a lor sau chiar deloc...Aceeaşi concupiscenţă, acelaşi mod ireverenţios de a gândi... aceiaşi!
De asta poate că e mai bine că nu te găsesc sau că tu nu vrei să fii găsit...Nu ştiu... Ceea ce ştiu e că te caut. Şi o fac pentru a-ţi da şansa de a te regăsi, dar dacă refuzi această şansă, este pierderea ta şi atunci vei fi condamnat să rămâi în strâmta şi săraca lume a lubricităţii, perpetuu personaj al unei diatribe cu accente de tragedie...
Dar rămâi cu bine, rămâi unde vrei tu. Poate într-o zi o să te laşi găsit sau poate te voi găsi fără să vrei, salvându-ţi sufletul din marea mediocrităţii, dar luând o fărâmă în plus de normalitate asupra sufletului meu odată cu intersectarea destinelor noastre şi poate pentru un timp unirea lor într-unul singur. Optimismul îmi strigă că pentru totdeauna, dar ştiu că dacă te voi găsi vreodată, va fi doar pentru un timp...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu