miercuri, 21 septembrie 2016

când doar unul din noi aude valurile...


E frig, e al naibii de frig.
Tu îmi trimiți poze cu luna plină deasupra mării. Îmi povestești cum bate vântul și cum se aud valurile. Mă faci să vreau să fiu acolo, cu tine, să le ascultăm împreună. Doamne, cum ne-am zgribuli unul în brațele celuilalt, sub luna aia frumoasă înconjuată de nori. Poate chiar ne-am săruta, sigur ne-am săruta. Până atunci, doar inimi virtuale și săruturi imaginare. De ce e așa greu să fii aici, sau să fiu acolo? De ce se întâlnesc oamenii atât de greu? De ce e totul atât de impalbabil, de virtual? Dragostea n-ar trebui să fie simplă?
E așa greșit dacă vreau să privim valurile împreună, zgribuliți unul într-altul?
E grav dacă vreau ceva real? E grav dacă vreau mai mult decât conversații internautice?
Nu, nu e! E normal să vrei să fii iubit, atins, sărutat, îmbrățișat...
Suntem oameni și e cât se poate de normal. E frumos. E și mai frumos când se întâmplă.



 Dacă se întâmplă...



marți, 20 septembrie 2016

îmi pusesem bluza din dantelă albă pentru tine



Îmi pusesem bluza din dantelă albă și te așteptam să vii. Ai sunat să-mi zici că nu mai poți, dar eu m-am întins pe podea și te-am așteptat în continuare, crezând că o să poți mâine.


Îmi pusesem bluza din dantelă albă pentru tine și te așteptam pe podea cu părul răvășit.
Dar nu ai mai sunat, nu ai mai venit.


sursa foto keepingmypride

marți, 13 septembrie 2016

incertitudine cu fundal






Îți ascult muzica și încerc să-mi dau seama pentru cine e fiecare notă.
Nu ghicesc. Rămân în incertitudine.
Dar măcar nu e o incertitudine goală, e umplută de muzica ta.