joi, 20 aprilie 2017

când ninge în aprilie


Ninge în aprilie cu fulgi grei şi plini de apă. Ninge în aprilie şi simt cum fulgii apasă, parcă ninge şi-n mine. E frig şi linişte în mine, dar parcă prea multă. Aş vrea puţin soare sau câteva raze de lună. Sau nişte flori de cireş sau magnolii înfloriţi. Dar ninge şi e aşa frig şi mă trezesc cu gânduri care nu ar trebui să fie acolo. Cu întrebări la care nici măcar nu vreau să aflu răspunsul.
Chiar am nevoie de puţin soare.

luni, 17 aprilie 2017



Avem nevoie de un loc doar pentru noi.
Un loc în care să ne iubim ori de câte ori avem chef.
Să ne trezim împreună, să luăm micul dejun împreună.
Să ne plimbăm noaptea sub cerul cu stele şi să vânăm constelaţii,
Vreau să vânez toate constelaţiile cu tine! Şi când terminăm cu ele, poţi să te apuci să îmi numeri pistruii de pe spate. Să săruţi fiecare pistrui de 7 ori. Şi când vei fi făcut şi asta, poţi să mă iubeşti cât vrei. Cum vrei. De câte ori vrei.

miercuri, 12 aprilie 2017

mare sărată



Cred că e o mare de lacrimi sărate în fiecare dintre noi.
Marea mea se revarsă uneori și vai, ce sărate sunt lacrimile!

marți, 11 aprilie 2017

un mare zâmbet


Vreau ca dragostea asta a noastră să dureze mult.
Pentru că mă simt așa bine învelită-n dragostea noastră!
E ca o ploaie de flori de măr,
ca un răsărit copt de august,
ca un covor tomnatic de frunze,
ca orice bucată de frumusețe existentă în lumea asta,
ca un mare zâmbet pe chipul tău drag.


luni, 10 aprilie 2017

genunchi



Vreau să îmi cuprinzi picioarele cu brațele tale goale și să îmi săruți genunchii.
Și vreau să plouă și să ne încălzim unul pe altul și să adormi lângă mine.



Și să te trezești cu mine încolăcită în jurul tău.

duminică, 9 aprilie 2017

într-o liniște perfectă



Mă întreb cum ar fi să stăm unul în brațele celuilalt, să stăm pur și simplu într-o liniște caldă și perfectă, o liniște în care putem să ne auzim respirația și bătăile inimilor. O liniște confortabilă, în care simți că te dizolvi, dar nu-ți pasă, pentru că speri și crezi că și cel de lângă tine se dizolvă în liniștea asta și că o să vă găsiți acolo. Că o să vă regăsiți și culorile voastre se vor amesteca. Și o să regăsești culorile tale în el, dar o să absorbi și ce e diferit, tot ce nu ești tu, tot ce e doar el. Așa îmi închipui că e într-o liniște perfectă dintre două persoane. Îmi închipui că vrei să atingi tot ce găsești din tine în celălalt și tot ce este el.