vineri, 15 mai 2020

Poți.


Poți păși visător pe nisip, sau poți păși cu teama că te vei înțepa într-o piatră ascuțită.
Poți intra bucuros în mare, sau poți intra cu teama de meduzele translucide.
Poți privi apusul cu sclipiri în ochi, sau cu teama că nu va veni un răsărit.
Poți să miroși rapace florile de liliac, sau cu tristețea că mâine se vor ofili.
Poți să iei mâna altcuiva în mâna ta cu blândețe, sau cu teama că cealaltă mână se va feri.
Poți privi un om cu iubire, sau cu teama că nu îl vei mai privi mâine.
Poți.


coloursteelsexappeal:
“Key West, Florida; 1994
”

sursa foto https://brise-de-mer.tumblr.com/

sâmbătă, 8 februarie 2020

Prea mulți pescăruși

Alergam după pescăruși. Alergam. Dar nu știam încotro alerg de fapt. Nu știam ce am să fac dacă prind unul. Nu știam ce am să fac când ei vor zbura înspre mare. Eu nu știu să înot.
Nu știu multe, dar alergam după pescăruși. Ca un om fără țel care se agață de o idee. Eu mă agățam de un stol.
Alergam după pescăruși și nu știam pe care vreau să-l prind. Nici ce o sa fac cu el. Sau dacă o să-l prind de fapt.
Nisipul era umed și îmi răcorea tălpile. Urmele mele se ștergeau. Le lăsam în urmă și alergam neștiind unde, neștiind să mă întorc. Îmi plăcea și mă înspăimânta în același timp.
 Să alerg după pescăruși.
























sursa foto: ww.tumblr.com 




miercuri, 31 iulie 2019

liliachie



Îmi place când cerul se scaldă în mov deschis cu tentă rozulie, și arată ca buchete pufoase de vată de zahăr liliachie aruncate pe un fundal spălăcit, diluat, dar atât de frumos. Dacă ți-aș spune cuvântul ăsta, "liliachie", tu te-ai gândi poate la un grena, pentru că știm amândoi că nu prea te pricepi la culori. Și nici la plante.
Mai grav e că știm detalii de genul ăsta unul despre celălalt. E înspăimântător uneori, când mă gândesc că peste niște ani poate le vom uita. Pnetru că unele lucruri trebuie șterse din memorie ca să faci loc altor lucruri. Și poate o să ștergem amintirile cu noi ca să punem amintiri cu alți oameni. Și e înspăimântător dacă mă întrebi. Iar dacă mă întrebi când sunt melancolică, o să-ți zic că e trist. Dar așa e viața. Brăzdată de nori pufoși liliachii, dar alteori înspăimântătoare, însetată de temerile noastre omenești și de fragilitate.